Compania de autostrăzi pregăteşte o listă neagră a constructorilor. Le va interzice accesul la noi licitaţii?

Economica.net
07 11. 2016
homor1_58974100

Declaraţia şefului de la Drumuri a avut loc în cadrul unor discuţii online de pe Hotnews.ro.

Un cititor a întrebat „de ce dureaza atât de mult (s-a întâmplat să dureze şi 9 luni) desemnarea căştigătorilor după depunerea ofertelor pentru diverse lucrări?”.

Acelaşi cititor a mai întrebat „de ce nu se introduce termenul de ‘black listing’ în legislaţie pentru companiile care au executat necorespunzător lucrări?”.

Din răspunsul şefului CNAIR rezultă că urmează să fie creată o listă neagră.

„Pentru constructorii care nu şi-au respectat obligaţiile contractuale, se realizează un certificat constatator negativ, urmând a fi trecuţi într-o listă neagră”, a declarat Cătălin Homor.

Astfel, constructorii de pe această listă ar putea avea interdicţie să mai participe la noi licitaţii. Oficialul CNAIR nu a explicat însă clar care vor fi consecinţele introducerii pe lista neagră.

Cel mai recent caz în care reprezentanţii CNAIR susţin că firma constructoare nu şi-a respectat obligaţiile contractuale este cel legat de tronsonul Suplacu de Barcău-Borş al Autostrăzii Transilvania.

Înainte ca spaniolii de la Corsan să trimită notificarea de reziliere a contractului, şefii de la Drumuri le-au aplicat acestora penalităţi de 75 de milioane de lei, tocmai din cauza neîndeplinirii obligaţiilor contractuale.