Compania de brokeraj poloneză XTB raportează un profit net de 91 de milioane de euro pentru primele șase luni din 2023, în scădere cu 11,6%

27 07. 2023
Irina Cristescu

Activitățile intense de marketing au dus la un număr record de clienți noi, precum și la creșterea activității lor de investiții, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

În prima jumătate a anului 2023, compania a înregistrat un nou record în acest domeniu, dobândind peste 167.000 de clienți noi comparativ cu 101.000 cu un an mai devreme. Creșterea înregistrată este de 65,5%. În paralel, numărul de utilizatori activi a atins, de asemenea, un nivel record, cu o creștere anuală de 44,4%, de la 190.000 în S1 din 2022 la 274.00 la închiderea S1 din 2023.

Potrivit Irinei Cristescu (foto), General Manager XTB România, anul acesta, piețele de capital au fost mai liniștite decât în anii trecuți, iar volatilitatea mai redusă nu a oferit aceleași oportunități de investiții. În mod normal, acest lucru s-ar fi tradus printr-o diminuare a interesului clienților și potențialilor clienți pentru burse, reflectându-se direct în rezultatele companiei. Însă lucrurile nu au stat așa pentru XTB. Mai mult, popularitatea pe care acțiunile cu deținere o au în rândul investitorilor români și numărul de clienți care aleg să acceseze piețele financiare prin intermediul lor sunt în continuă creștere.

„Trendul ascendent pe care au început să se înscrie rezultatele companiei în ultimii ani a continuat să se mențină. XTB a introdus anul acesta produse noi, a optimizat procese deja existente, iar evenimente precum introducerea acțiunilor fracționate sau implementarea noului regim fiscal au crescut accesibilitatea piețelor financiare pentru categorii din ce in ce mai extinse de clienți. Totodată, au venit în întâmpinarea nevoilor clienților existenți. Pentru XTB România, mai mult decât în cazul altor sucursale ale grupului, interesul investitorilor este foarte crescut pentru acțiunile cu deținere, care la XTB se pot tranzacționa cu comision 0 pentru rulaje mai mici de 100.000 Euro pe lună”, arată Irina Cristescu.

În perioada raportată, XTB a generat un profit net de 91,3 milioane Euro comparativ cu 103,3 milioane Euro în anul anterior (o scădere de 11,6%). Veniturile operaționale în prima jumătate a anului 2023 s-au ridicat la peste 177 milioane de euro comparativ cu 180 de milioane de euro în S1 2022 (o scădere de 1,4%).

Cheltuielile operaționale din prima jumătate a anului 2023 au însumat 74 de milioane de euro, cu peste 16 milioane de euro mai mult decât în perioada similară a anului anterior. Cele mai semnificative creșteri (plus 7 milioane de euro) s-au înregistrat la capitolul costuri cu remunerația și beneficiile angajaților, dat fiind ritmul de dezvoltare accelerat al companiei și al numărului de angajați. Costurile de marketing au crescut cu aproape 7 milioane de euro, majoritatea acestei creșteri fiind generată de investițiile mai mari în campaniile de marketing online.

„Creșterea bazei de clienți rămâne o prioritate, iar rezultatele financiare din primul semestru din 2023 demonstrează că ne putem atinge obiectivele chiar și atunci când volatilitatea pe piețele financiare și de mărfuri este mai mică și interesul pentru investiții scade. Datorită ofertei noastre variate, atragem noi grupuri de clienți, care sunt la începutul călătoriei în investiții. Datorită acțiunilor fracționate, pe care le-am lansat deja pe șapte piețe europene, inclusiv România, clienții noștri au mai multă flexibilitate în construirea unor portofolii diversificate bazate pe acțiuni și ETF-uri”, subliniază Paweł Szejko, membru al consiliului de administrație XTB.

 

Concentrare pe dezvoltarea de soluții IT de top

În prima jumătate a anului 2023, XTB a continuat să dezvolte soluții inovative și integrate în domeniul investițiilor online în instrumente financiare. Printre altele, au fost implicate tehnologii asociate dezvoltării sistemelor proprii de tranzacționare ale XTB, executării eficiente a ordinelor și integrării eficiente a clienților.

„Ca parte a strategiei noastre de afaceri, ne concentrăm pe dezvoltarea tehnologiilor aplicate în platforma noastră de investiții, aplicația mobilă xStation, precum și produse noi. Acest lucru se reflectă în structura bazei noastre de angajați. În prezent, aproximativ 40% din personalul nostru de la sediul din Varșovia sunt programatori și dezvoltatori IT, lucrând la consolidarea poziției competitive a XTB pe piața globală”, precizează Paweł Szejko.

Despre XTB

Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum 13 piețe majore din Euroopa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 721.000 de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 5.700 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume.