Compania Mercury Research a realizat un studiu cu privire la temerile românilor în timpul actualei pandemii

Economica.net
10 04. 2020
12c4ba73b3334e2abdd2f35e92a4e8ff_18_57958000

În confruntarea cu noul coronavirus, majoritatea țărilor au fost au avut e răspuns la întrebările dacă să micșoreze riscul de infectare cu prețul compromiterii economiei, sau să nu oprească economia, dar să riște mai multe pierderi omenești. La fel că mai toate țările, România a ales prima opțiune. Totuși, răspunde sau nu această decizie la temerile celor mai mulți români?

Românii se tem cel mai mult de posibilitatea de a se infecta (46%), urmând în clasament temerea de a-și pierde veniturile (24%) și temerea de a nu a mai găsi mâncare (8%). Românii care se tem de infectarea cu coronavirus sunt mai degrabă femei, sunt mai în vârstă (aproape jumătate dintre ei au peste 55 de ani) și aproape jumătate dintre ei nu lucrează. Acești români își doresc într-o mai mare măsură interzicerea tuturor activităților economice neesențiale. Cei care se tem mai mult de infectare decât de consecințele economice se bucură de privilegiul siguranței financiare: aproape două treimi dintre ei nu au rate la bancă, iar mai mult de jumătate ar putea trăi peste 3 luni doar din economii în cazul în care nu ar mai avea venituri.

29% dintre cei care lucrează se tem că își vor pierde veniturile, iar pentru 5% temerea s-a și concretizat și au fost deja concediați din cauza blocajului economic produs de criză Covid-19. Românii care se tem de pierderea veniturilor sunt mai degrabă bărbați, sunt mai tineri (trei sferturi din ei au sub 55 de ani) și sunt activi (70% din ei lucrează). Acești români își doresc continuarea activităților economice în mod normal, fiindcă au rate de plătit și fiindcă ar putea trăi doar între una și trei luni din economii, dacă nu ar mai avea venituri.

Cei care se tem că nu vor mai găsi mâncare îndeajuns sunt mai degrabă bărbați în vârstă care nu lucrează, cu educație scăzută. Aceștia vor să se continue activitățile economice în mod normal.