Compania de co-working aSpace vrea să se extindă şi să închirieze câte un etaj, în mai multe clădiri de birouri din Bucureşti

Înfiinţată în 2018, aSpace, parte a Adval Asset Management, a depăşit, recent, 3.000 mp, ofertă de birouri flexibile, ultimul de 800 mp, deschis pe strada Eminescu, din centrul Capitalei, într-un spaţiu deţinut de Oscar Downstream. Oficialii companiei cred că administratorii de spaţii flexibile vor avea de câştigat pe termen mediu şi lung, atât ca efect al pandemiei de coronavirus, cât şi al faptului că multe contracte de închiriere din clădiri clasice de birouri vor expira la finalul acestui an sau la începutul anului viitor, iar aSpace intenţionează să se extindă.
Răzvan Zamfir - mie, 01 iul. 2020, 18:26
Compania de co-working aSpace vrea să se extindă şi să închirieze câte un etaj, în mai multe clădiri de birouri din Bucureşti

„Avem discuții cu câțiva proprietari de clădiri de birouri, dar ne vom schimba strategia, vom lua un etaj întreg, într-un fel de franciză. Strategia e să deschidem cât mai multe locații și să ne extindem. După pandemie cererile de spații flexibile au crescut. Mai toate companiile încearcă să-și separe echipele în mai multe locuri. De altfel, avem cazul unei companii care ocupă 4.000-5.000 mp și care vrea să renunțe la 1.000 mp pentru a-și trimite echipe în mai multe zone ale orașului pentru a diminua riscul de infectare, mai ales că viitorul e impredictibil acum”, spune Bogdan Mariniuc, șeful aSpace și consultant de investiții al Adval.

Citește și: Se cere falimentul Euroins

Deși pe termen scurt au suferit, spațiile flexibile par a recâștiga teren, mai ales că work from home nu e o soluție întotdeauna, la fel și work from office. Iar co-working-ul, spațiile flexibile, sunt undeva între cele două și pot oferi suficientă protecție angajaților care își desfășoară activitatea într-un astfel de spațiu, mai ales că sunt igienizate, sunt dotate cu dezifectanți, se ia temperatura la intrare și există aport continuu de aer proaspăt.

„Interesant e că la sfârșitul anului sau la începutul anului viitor, o serie de contracte de închiriere de spații de birouri vor expira și companiile au început deja să caute variante, iar una dintre cele mai bune sunt spațiile flexibile. Deci, în principiu, cererea va continua să crească, și din cauza pandemiei și din cauza căutării de variante de sedii noi pentru multe companii”, explică Mariniuc.

Citește și: Livrările de spații logistice și industriale au scăzut cu 30%

Potrivit acestuia, dintre cele trei spații închiriate de aSpace, două, care totalizează peste 2.200 mp sunt în clădiri administrate de Adval Asset Management, iar a treia e exterioară grupului, într-un spaţiu deţinut de Osar Downstream. Compania are zece angajați și zece colaboratori pe servicii punctuale. aSpace deţine spaţii în Băneasa, Floreasca şi pe strada Eminescu din centrul Bucureştiului.

În ceea ce privește afacerile Adval, companie care administrează active de 38.000 mp, cu o valoare de circa 40 de milioane de euro, aceasta nu va fi foarte activă pe piața tranzacțiilor imobiliare, ci mai degrabă în dezvoltarea serviciilor pe care le oferă în prezent.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...