Compania de consultanţă Moore Stephens se extinde în România
Compania de consultanţă, contabilitate şi audit Moore Stephens are în plan dezvoltarea business-ului pe piaţa locală şi în Republica Moldova, iar în acest scop a crescut echipa din România cu patru profesionişti, potrivit unui comunicat al companiei. „Suntem convinși că în această formulă putem răspunde nevoilor tot mai numeroase ale companiilor locale și internaționale, concentrându-ne pe nevoile specifice fiecărei industrii. Ne propunem ca în următoarea perioadă să ne concentrăm pe consolidarea operațiunilor prin oferirea de servicii cu valoare adăugată, urmând ca în următorii doi ani să ne extindem la nivel local”, a declarat Mamas Koutsoyiannis, CEO al Moore Stephans KSC pentru România și Republica Moldova.
Printre specialiştii recrutaţi de Moore Stephens se numără Andrei Stan- audit partner, Casian Sabău – audit partner, Valeriu Cernei – IT audit & advisory partner și Vlad Tomoșoiu – managing partner al casei de avocatură corespondentă.
Cu peste 100 de ani experiență în domeniu, Moore Stephans are o echipă de 26.290 de angajați, pentru a acoperi în mod nevoile partenerilor companiei aflați în 103 state. Veniturile încasate de companie se ridică la peste 2.600 de miliarde de dolari.
Principalii competitori ai companiei sunt PwC, Deloitte, Ernst&Young şi KPMG.