Compania de dezvoltare de software TARA Interactive deschide 30 de poziții noi pentru birourile din București și Chișinău și vizează dublarea echipei până la jumătatea anului viitor

09 11. 2021
Vlad_Lepadatu_Managing_Partner_Tara_Interactive

Dublarea echipei vine ca răspuns la creșterea accelerată din partea clienților pentru instrumente digitale și produse care implică inteligența artificială și machine learning.

„Activăm într-o piaţă fără granițe, cu un nivel concurențial foarte ridicat, dar și cu cerere peste oferta curentă din ariile geografice – SUA și vestul Europei – în care TARA Interactive este bine ancorată prin istoricul și proiectele de succes livrate. Avem toate premisele ca în 2022 să ne creștem considerabil prezența în aceste piețe și mizăm pe dezvoltări de aplicații cu valoare mai mare.

Deși oportunitățile de dezvoltare sunt mari, ne propunem o creștere treptată a numărului de angajați pentru a reuși să ne menținem o echipă agilă, determinată și performantă, iar asta se realizează după o perioadă de inducție și mentorat în care noii colegi se integrează și devin confortabili să își aducă în mod real contribuția”, spune Vlad Lepădatu, Managing Partner la TARA Interactive.

Cele 30 de poziții deschise în birourile TARA Interactive din București și Chișinău vizează preponderent absolvenți de studii de profil informatic, cu un nivel de experiență de până la 3 ani, care își doresc să lucreze pe tehnologii noi, precum VueJS, React, NodeJS, Computer Vision, rețele neurale, etc.

Angajații de la București vor putea lucra în noul sediu al companiei, inaugurat, luna trecută, în urma unei investiții de peste 100.000 de euro. Biroul TARA Interactive din București este un spațiu modern, adaptat noului „normal”, în care destinația fiecărui loc este dată de activitatea desfășurată, oferindu-i dinamism și agilitate.

Noul sediu este situat în București și poate acomoda în condiții de siguranță 50 de angajaţi. TARA Interactive le oferă angajaţilor posibilitatea de a alege sistemul de lucru potrivit pentru fiecare, fiind agreate 3 scenarii de lucru: hibrid, remote și de la birou.

„Unul dintre cele mai importante aspecte ale lucrului împreună este încrederea, pe care o cultivăm continuu. Avem încredere că oamenii din echipă sunt motivați și determinați să își facă treaba la potențial maxim, iar noi le lăsăm libertatea de a alege modul în care vor să lucreze, oferindu-le resursele necesare pentru asta”. 

TARA Interactive este o companie romnească inovativă, care contribuie la transformarea digitală a clienților săi prin furnizarea de servicii de dezoltare software și consultanță care stimulează competitivitatea și inovația. Compania investește permanent în dezvoltarea angajaților și promovează o cultură organizațională axată pe egalitate, având o echipă închegată, unde toți angajații au acces la resurse pentru a crește profesional, cât și personal. În prezent, TARA Interactive are 30 de angajați în birourile din București și Chișinău și desfășoară proiecte interanționale (SUA, Marea Britanie, Europa, România, etc), în domenii precum fintech, sport, consultanță, transport, logistică, ecommerce și retail.