Compania de Drumuri reziliază contractul pentru construcţia tronsonului Suplacu de Barcău – Borş al Autostrăzii Transilvania

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) reziliază contractul pentru construcţia secţiunii Suplacu de Barcău - Borş de pe Autostrada Braşov - Oradea, din cauza întârzierilor înregistrate în execuţie, informează joi CNAIR.
Economica.net - J, 17 nov. 2016, 16:29
Compania de Drumuri reziliază contractul pentru construcţia tronsonului Suplacu de Barcău - Borş al Autostrăzii Transilvania

‘CNAIR SA a transmis astăzi (joi – n.r.) Notificarea de reziliere a contractului de proiectare şi execuţie pentru Secţiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borş, parte din Autostrada Braşov – Tg. Mureş – Cluj – Oradea. (…) Precizăm că, în conformitate cu prevederile contractuale, Compania îsi păstrează dreptul de a încasa penalităţile de întârziere facturate către Antreprenor, din Garanţia de Bună Execuţie, în valoare de 75 de milioane de lei, precum şi alte despăgubiri băneşti, pentru acoperirea pagubelor ce derivă din neexecutarea obligaţiilor contractuale ale Antreprenorului’, subliniază compania de drumuri.

CNAIR a transmis constructorului Notificarea de reziliere a contractului, care îşi produce efectele integral şi imediat, urmând ca antreprenorul să evacueze şantierul în cel mai scurt timp.

‘Reiterăm faptul că de la emiterea Ordinului de Începere (luna iunie 2015) pentru execuţia lucrărilor aferente autostrăzii Suplacu de Barcău – Borş, CNAIR SA a solicitat Antreprenorului să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale, urmărind în paralel activitatea desfăşurată pe şantier’, se mai arată în document.

În perioada următoare, Compania va organiza o nouă procedură de atribuire a unui nou contract de achiziţie publică pentru realizarea acestui obiectiv de investiţii.

Tronsonul Suplacu de Barcău – Borş al Autostrăzii Transilvania are o lungime de 60,25 kilometri, antreprenorul lucrării fiind Asocierea dintre firmele Corsan – Corviam Construccion SA, SC Consinit SRL, SC Road Consulting & Design Solution SRL şi SC Via Design SRL.

Te-ar mai putea interesa și
În timp ce Trump amenință Nigeria, pușcașii marini exersează metode de debarcare pe fondul tensiunilor cu Venezuela
În timp ce Trump amenință Nigeria, pușcașii marini exersează metode de debarcare pe fondul tensiunilor cu Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că a cerut Departamentului Apărării să se pregătească pentru o posibilă acţiune militară "rapidă" în Nigeria. Totodată, Corpul......
Electronicele uzate, mina de aur aruncată la gunoi: peste 91 miliarde dolari pierdute din metale rare nerecuperate. Care sunt cifrele pentru România
Electronicele uzate, mina de aur aruncată la gunoi: peste 91 miliarde dolari pierdute din metale rare nerecuperate. Care ...
În timp ce cererea globală pentru metale rare și materii prime critice crește accelerat, lumea continuă să arunce una ...
Fără PNRR şi programul Anghel Saligny, 50.000 de oameni vor trebui disponibilizaţi din construcţii şi industriile conexe – FPSC
Fără PNRR şi programul Anghel Saligny, 50.000 de oameni vor trebui disponibilizaţi din construcţii şi industriile conexe ...
Irinel Gheorghe, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), a declarat că simulările ...
Candidaturile pentru alegerile locale parţiale, până pe 17 noiembrie. Campania electorală începe pe 22 noiembrie
Candidaturile pentru alegerile locale parţiale, până pe 17 noiembrie. Campania electorală începe pe 22 noiembrie
Candidaturile pentru alegerile locale parţiale se pot depune până pe 17 noiembrie, iar campania electorală începe în ...