Primăria Sectorului 1 dă 60 de milioane de euro, bani publici, pentru nouă patinoare. Unul va fi pus în faţa sediului

Economica.net
06 12. 2019
patinoar2_67369500

Compania de Investiţii şi Dezvoltare în Sănătate şi Domenii de Interes Public-Privat Sector 1 SA a scos la licitaţie un contract de lucrări de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie pentru nouă patinoare în sectorul 1 – în parcul Bazilescu, Kiseleff şi la sediul Primăriei Sectorului 1.

Valoarea totală a contractului este estimată la 282,41 de milioane de lei fără TVA, adică peste 59 de milioane de euro, bani de la bugetul de stat, potrivit anunţului de participare.

Cele nouă patinoare vor putea fi folosite pe toată perioada anului, întrucât vor fi fabricate din materiale sintetice care au toleranţă mare la temperatura de utilizare. Rezistenţa mecanică a suprafeţelor sintetice este ridicată, posibilitatea de a crăpa sau de a se sparge este foarte mică, fiind rezistente la agenţi chimici, se arată în caietul de sarcini.

În Parcul Bazilescu se vor amenaja cinci pationoare artificiale care vor avea, în total, peste 5.200 de metri pătraţi.
În Parcul Kiseleff se vor face trei patinoare artificiale, „răspândite sporadic în cadrul parcului”, se arată în caietul de sarcini al licitaţiei. Patinoarele din parcul Kiselff vor avea, în total, peste 2.300 de metri pătraţi.
La sediul Primăriei Sectorului 1 se va construi un patinoar în zona actualei parcări din spatele primăriei. Patinoarul va avea o suprafaţă de circa 550 de metri pătraţi.

Compania de Investiţii a Primăriei Sectorului 1 va atribui contractul prin licitaţie deschisă, în baza criteriului “cel mai bun raport calitate – preţ”.

Preţul ofertei are o pondere de 50% în alegerea câştigătorului contractului, în vreme ce criteriile “perioada de garanţie acordată lucrării” şi „termenul de execuţie a contractului” au ponderi de câte 25%.

Durata contractului este de trei luni.

Termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 23 decembrie, ora 15:00.