Compania de poştă din SUA nu are bani pentru plata unei datorii de 5,5 miliarde dolari

Compania de poştă din SUA (U.S. Postal Service) nu va reuşi, probabil, să plătească o datorie de 5,5 miliarde de dolari către statul federal scadentă miercuri, în lipsa unui ajutor din partea Congresului american, potrivit CNN.
Economica.net - mie, 01 aug. 2012, 16:38
Compania de poştă din SUA nu are bani pentru plata unei datorii de 5,5 miliarde dolari

Default-ul ar fi primul din istoria U.S. Postal Service, dar ar avea un impact mai mult simbolic. Conducerea a promis că plăţile către angajaţi şi subcontractori vor continua, iar poşta va fi livrată în continuare normal.

Oficialii companiei au avertizat de mai mult timp că nu pot acoperi această sumă şi au declarat că se pregătesc pentru o astfel de variantă.

Suma de 5,5 miliarde de dolari reprezintă plata în avans a asigurărilor de sănătate pentru angajaţi. De asemenea, Poşta nu are bani pentru a plăti nici o datorie similară de 5,6 miliarde de dolari scadentă la 30 septembrie.

Doar Congresul american poate ajuta compania să evite intrarea în default, notează CNN. Senatul a aprobat în aprilie o lege care să ajute compania, dar Camera Reprezentanţilor nu a luat încă în discuţie proiectul.

Poşta se află în dificultate după ce a raportat pierderi masive, de miliarde de dolari, mai multe trimestre consecutiv, ca urmare a recesiunii, declinului livrărilor şi a unei legi care prevede finanţarea în avans a asigurărilor de sănătate pentru angajaţii care urmează să se pensioneze.

Compania este considerată independentă de stat şi nu funcţionează de obicei folosind banii contribuabililor, potrivit CNN. În prezent, Poşta operează cu un împrumut de 12,7 miliarde de dolari de la Trezoreria SUA.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
Guvernul american a demarat o vânătoare globală de ouă, încercând să obţină exporturi din partea ţărilor din Europa şi alte părţi, pentru a răspunde la o gravă criză care a dus......
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru pacea şi securitatea internaţională, a motivat vineri preşedintele american ...
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Statele Unite au amânat din nou cu 30 de zile punerea în aplicare a sancţiunilor anunţate împotriva celei mai mari companii ...
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, reduc investițiile, taie bugetele
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, ...
Mai mulţi directori de companii au declarat pentru Reuters că firme turceşti din toate sectoarele se grăbesc să reevalueze ...