Kruk suspendă recuperarea datoriilor pentru clienţii vizaţi de legea dării în plată
În acest moment, numeroase instituții financiare din România au exprimat îngrijorări privind aspecte legate de retroactivitatea și neconstituționalitatea acestei legi, prevederile sale nefiind suficient de clare referitor la creanțele rezultate din contractele de credit semnate de clienți și declarate scadente anticipat de bancă, înainte de intrarea în vigoare a legii.
Până în prezent, compania KRUK România a primit un număr foarte mic de notificări (câteva cazuri), dar a hotărât să suspende temporar acțiunile de colectare a cazurilor aflate în colectare amiabilă care întrunesc condițiile de aplicare a legii dării în plată, fiind consecventă abordării sale orientată către client și găsirii celei mai bune soluții de rezolvare a situației financiare a clienților.
De îndată ce cadrul procedural va fi clar definit, compania KRUK România își va adapta activitățile conform acestora, dovedind încă odată că este o companie decisă să acționeze conform celor mai bune practici ale industriei de profil, respectând prevederile legislative în vigoare.
Kruk este o companie poloneză de recuperare de debite, achiziţionând şi asigurând servicii pentru portofolii de datorii pe şapte pieţe precum Polonia, România, Republica Cehă, Slovacia, Germania, Italia şi Spania. De la începutul operaţiunilor, compania a achiziţionat portofolii cu o valoare nominală totală de 6,5 miliarde euro.