Compania de software Realworld Eastern Europe vizează o expansiune accelerată în Europa Centrală și de Est

08 06. 2022
Bogdan Hebean

Expansiunea accelerată a companiei a făcut ca, în prezent, Realworld Eastern Europe să includă în portofoliu proiecte împărțite egal între piața locală și cea internațională. Programele complexe, implementate cu succes, au permis echipelor să atingă un grad de maturitate și profesionalism care reprezintă baza pentru extinderea business-ului atât în piețele existente, cât și în cele noi.

De altfel, cererea mare pentru soluții specializate a dus la o creștere accelerată a business-ului, care a atins o valoare de peste 3 milioane de euro în 2021. Ascensiune se menține și pentru primul trimestru din 2022, Realworld Eastern Europe înregistrând un avans cu 10% versus perioada similară a anului trecut. 

Un alt aspect important este faptul că această dezvoltare a fost susținută, în mod echilibrat, atât de atragerea unor clienți noi, cât și de un grad mare de retenție a celor existenți, pentru unii dintre aceștia compania implementând o serie de soluții de peste 20 de ani. 

„Maturizarea pieței locale în zona automatizării și digitalizării proceselor ne avantajează atât din perspectiva cifrei de afaceri, cât și a experienței acumulate. Proiectele din România sunt o carte de vizită pentru compania noastră, care ne va permite să ne extindem și mai mult internațional. La rândul lor, proiectele de peste hotare vor reprezenta oportunitatea de a consolida reputația Realworld Eastern Europe ca furnizor regional pentru soluții de software specializat”, a declarat Bogdan Hebean, Managing Director  Realworld Eastern Europe.

Principala zonă de servicii din portofoliul companiei o reprezintă soluțiile de tip GIS, care permit organizațiilor să creeze hărți geografice asociind diverse date descriptive, folosite pentru analiza informațiilor și rezolvarea unor probleme complexe.

Printre principalele aplicații se numără identificarea problemelor, administrarea reacțiilor la diverse evenimente, stabilirea priorităților, monitorizări, prognoze și identificarea trendurilor. Un alt segment important este reprezentat de soluțiile de automatizare și orchestrare de procese, precum și de cele de digitalizare a proceselor de mentenanță (CMMS).

Activă pe piețe majore din Europa, unde deservește clienți de top, precum Deutsche Telekom, compania este implicată în proiecte pe termen lung în Germania, incluzând un program de peste cinci ani în plină desfășurare. Totodată, există și o diversitate de proiecte cu implementarea mai scurtă, executate pentru clienți din Marea Britanie, Danemarca, Letonia, Spania și Orientul Mijlociu.

Realworld Eastern Europe, companie fondată în 1998, este parte din holding-ul olandez Realworld Systems, cu prezență în Olanda, Germania, Marea Britanie, Indonezia, Africa de Sud, Australia și Ungaria. 

Compania oferă servicii profesionale şi produse GIS pentru organizațiile care dezvoltă şi exploatează reţele şi infrastructuri distribuite geografic, ca de exemplu: telecomunicaţii, alimentare cu apă şi canalizare, transportul şi distribuţia energiei electrice şi a gazului. În plus, compania dezvoltă și livrează soluții de gestionare a mentenanței și de digitalizare. 

Realworld Eastern Europe dispune de o echipă de consultanți GIS, cu o experienţă de peste 10 de ani în achiziţionarea şi prelucrarea datelor geospaţiale, precum şi dezvoltarea şi implementarea de soluţii GIS pentru clienţii din întreaga lume.