Compania Disney și-a actualizat sistemul de avertizare a spectatorilor cu privire la conținutul rasist din producțiile sale mai vechi
Atunci când sunt difuzate pe serviciul de streaming Disney+, filme precum „Dumbo”, „Peter Pan” şi „Jungle Book” (Carte junglei, n.r.) sunt de acum însoţite de un text de avertizare ce indică faptul că ele conţin stereotipuri.
„Acest program include descrieri negative şi/sau abuzuri ale unor oameni sau culturi. Aceste stereotipuri au fost greşite atunci şi sunt greşite şi acum”, se afirmă în noua avertizare folosită de Disney împotriva rasismului.
„În loc să eliminăm acest conţinut, vrem să recunoaştem impactul lui dăunător, să învăţăm din el şi să generăm o discuţie pentru a crea împreună un viitor mai cuprinzător”, precizează noul text.
Alte filme care vor fi însoţite de aceeaşi avertizare sunt „The Aristocats” (Pisicile aritocrate), care prezintă o pisică „cu faţă galbenă” care cântă la pian cu beţişoare chinezeşti, şi „Peter Pan”, în care nativii americani sunt descrişi prin sintagme rasiste precum „piei-roşii”.
„Lady and the Tramp” (Doamna şi vagabondul, n.r.) , care conţine mai multe secvenţe cu rasism şi stereotipuri culturale, va fi difuzat la rândul său cu acelaşi mesaj de avertizare.
Grupul Disney a adăugat pentru prima dată un mesaj de avertizare a publicului în legătură cu prezenţa unor conţinuturi rasiste în noiembrie 2019, însă textul de atunci era mult mai scurt: „Acest program este prezentat aşa cum a fost creat în original. Ar putea conţine descrieri culturale depăşite”.
Anumite filme, precum „Song of the South”, nu sunt disponibile deloc pentru difuzare pe Disney+ din cauza elementelor rasiste.
În mod similar, Warner Bros. îşi avertizează de mult timp spectatorii în legătură cu prezenţa unor „prejudecăţi etnice şi rasiale” în unele dintre producţiile sale de animaţie.
„Deşi aceste animaţii nu reprezintă societatea de azi, vi le prezentăm aşa cum au fost ele create în original, pentru că, dacă nu am proceda astfel, ar fi ca şi cum am pretinde că aceste prejudecăţi nu au existat niciodată”, se afirmă în avertismentul folosit de Warner Bros.