Compania Energetica a început lucrările de reparaţii ale instalaţiilor RADET deşi ea trebuie dizolvată
Energetica arată ce face chiar pe pagina sa de facebook.
“Lucrătorii Companiei Municipale Energetica București au început decopertarea punctelor de acces în galeriile din zona Bobocica. Organizarea de șantier a fost încheiată, iar muncitorii îndepărtează pământul în cele 4 puncte prin care se va interveni în subteran. Primăria Municipiului București, prin Compania Municipală Energetica București a declanșat acțiunea de modernizare a rețelei de termoficare a Capitalei” anunţa compania, pe 12 iunie.
Ce scria două zile mai devreme, pe 10 iunie:
“Compania Municipală Energetica București a demarat cea mai amplă lucrare de modernizare a sistemului de termoficare din Capitală. Primii kilometri de conductă de distribuție a agentului termic vor fi înlocuiți, în cel mai mare proiect de modernizare început în ultimii 30 de ani. Magistrala 2 SUD – Piața Bobocica, una dintre cele mai afectate porțiuni din rețeaua de termoficare a Bucureștiului intră în proces de înlocuire a infrastructurii vechi. Organizarea de șantier a fost încheiată și s-a semnat procesul verbal de predare a amplasamentului lucrării de către reprezentanții Primăriei Municipiului București și ai RADET, împreună cu principalele societăți de utilități publice. Lucrătorii Companiei Municipale Energetica București au delimitat perimetrele de intervenție, s-a împrejmuit zona lucrării și au fost instalate panourile de avertizare. Conductele Magistralei 2 SUD au fost sigilate, la câteva sute de metri de intrarea în CET SUD și s-a realizat devierea distribuției, pentru ca locuitorii din zonă să poată fi în continuare alimentați cu apă caldă, pe perioada lucrărilor”.
Sau pe 6 iunie:
“Lucrările de modernizare ale Centralei Termice Amzei avansează în ritm alert. Zona în care existau cazanele de păcură, vechi de peste 50 de ani, a fost curățată și este pregătită pentru montarea celor noi. A început turnarea postamentului de beton pe care se vor monta noile cazane. Modernizarea centralei termice se va realiza prin montarea a trei unități independente, alimentate cu gaze naturale, respectiv cazane de apă caldă cu funcţionare în condensaţie”.
Energetica a fost desfiinţată, Termoenergetica nu a fost încă înfiinţată
Situaţia este cel puţin bizară, din punct de vedere legal. La începutul lui martie, CGMB hotărâse înfiinţarea societăţilor pe acţiuni Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA şi Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti SA, în scopul continuării serviciului de alimentare cu energie termică.
Hotărârea prevede reorganizarea Companiei Municipale Energetica Bucureşti SA, prin divizare, finalizată prin dizolvare. Partea divizată din Compania Energetica SA care corespunde serviciului public de alimentare cu energie termică va fi transferată către Compania Termoenergetica SA, care va primi activele şi pasivele corespunzătoare, avizele şi licenţele, contractul şi personalul aferente prestării serviciului public.
Energetica Servicii SA va prelua activele şi pasivele corespunzătoare, avizele şi licenţele, contractul şi personalul aferente prestării serviciilor care nu sunt conexe serviciului de utilitate publică.
Termoenergetica nu s-a înregistrat încă, RADET este în faliment declarat dar suspendat, iar Energetica, cea care trebuia să fie legal dizolvată, îşi continua aşadar activitatea, ceea ce nu ar mai fi legal, după cum spun unii specialişti consultaţi de noi. “Nu mai e nimic legal şi nimeni nu mai înţelege nimic. N-au reuşit să înregistreze compania nouă şi funcţionează încă aceasta, deşi procedura de divizare a ei şi de îngheţare a patrimoniului pentru a fi transmis la noua societate ar trebui să fie departe.Au fost totuşi deschise lucrări în mai multe zone din Bucureşti, iar aceste contracte vor trebui apoi preluate de noua societate, Termoenergetica”, ne-au spus sursele noastre.