Compania Energetica anunţă licitaţie pentru 20 de minicentrale termice

Compania Municipală Energetica Servicii anunţă pe SEAP licitaţie pentru achiziţionarea a 20 de capacităţi modulare de producere de energie termică, de tip container.
AGERPRES - joi, 25 ian. 2024, 11:57
Compania Energetica anunţă licitaţie pentru 20 de minicentrale termice

Acestea au o valoare estimată cuprinsă între 5.443.766 – 79.420.035 lei.

Acordul-cadru este împărţit în trei loturi:

– capacităţi modulare de producere de energie termică pentru Puncte Termice SDS1 + SDS 3 Vitan;

– capacităţi modulare de producere de energie termică pentru Puncte Termice SDS 2 + SDS 4;

– capacităţi modulare de producere de energie termică pentru Puncte Termice SDS 5 + SDS 6 Drumul Taberei + SDS 6 Militari.

În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară reprezintă 75%, termenul de livrare 10%, iar performanţele tehnice 15%. Durata contractului este de 12 luni, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 23 februarie.

În iulie 2023, Compania Municipală Energetica Servicii preciza că minicentralele termice vor asigura furnizarea optimă a agentului termic şi apei calde pentru 340 de blocuri cu peste 16.300 de apartamente şi aproximativ 40.000 de locatari din toate cele şase sectoare.

Conform sursei citate, instalaţiile modulare constau în containere transportabile, mobile, în care se află amplasate echipamentele pentru producerea de energie termică – cazane de apă caldă, conducte, vase de expansiune, colectoare, staţii de tratare a apei, instalaţii de alimentare cu combustibil, apă, energie electrică, automatizare, parte electrică etc.

În martie 2023, Consiliul General al Capitalei a aprobat o hotărâre care prevede cumpărarea de către municipalitate a 20 de capacităţi modulare de producere a energiei, pentru a îmbunătăţi funcţionarea a 20 de puncte termice din cele şase sectoare.

Primarul general Nicuşor Dan explica necesitatea acestora prin faptul că în unele zone din Bucureşti există „un deficit de producţie de energie”.

Conform raportului de specialitate al hotărârii, tronsoane importante din reţeaua de termoficare au o vechime mai mare de 40 de ani. În aceste condiţii, punctele termice situate la capete de reţea nu pot asigura serviciul de furnizare a agentului termic şi apei calde la parametrii necesari.

„În aceste condiţii, se propune amplasarea de capacităţi modulare de producere de energie termică în punctele critice din reţea, care pot asigura confortul termic al populaţiei deservite de aceste puncte termice. (…) Prin implementarea minicentralelor termice containerizate mobile se diminuează şi poluarea generală generată de producerea agentului termic primar în cadrul termoficării prin tehnologiile moderne şi de randament ridicat utilizate”, se arăta în raport.

Primăria a încercat în 2022 să închirieze 20 de minicentrale, dar nu au existat ofertanţi din cauza preţului.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...