Compania franceză FCT Industrial, din cadrul Oltchim, şi-a lichidat linia de producţie din Râmnicu Vâlcea

Economica.net
20 02. 2014
inchis_2_19140000

‘Este o pierdere pentru Oltchim, pentru că această societate franceză deţinea aici o hală unde producea robineţi cu bilă. Aveau 100 de angajaţi care au fost disponibilizaţi. Chiria pe care o plătea combinatului se ridica la 140.000 de euro’, a declarat joi liderul sindicatului Victoria, Corneliu Cernev.

În ceea ce priveşte situaţia combinatului, Cernev spune că cei mai interesaţi de Oltchim sunt chinezii, cei care au cumpărat caietul de sarcini şi care menţin corespondenţa cu actuala conducere a Oltchim.

‘La începutul lunii martie, o delegaţie din China va sosi aici. Să sperăm că până atunci va exista şi un ministrul al Economiei. Din câte ştim statul român a depus un memorandum la OMV prin care se doreşte preluarea rafinăriei Arpechim’, a adăugat Cernev.

Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din anul 2013. În decembrie societatea a fost împărţită în două entităţi, din care Oltchim SPV, societate care a preluat activele performante a fost scoasă la privatizare. Termenul final de depunere a ofertelor este 28 martie.