Compania franceză Iliad a reluat negocierile cu Vodafone pentru preluarea subsidiarei acesteia din Italia
O tranzacţie privind operaţiunile din Italia ale Vodafone este unul dintre scenariile discutate, au dezvăluit sursele care au adăugat că cele două companii au reluat discuţiile după ce Niel a preluat un pachet de 2,5% din acţiunile Vodafone. În plus, compania franceză este interesată şi de activele Vodafone din alte părţi ale Europei, au precizat sursele.
Aceste informaţii au dus la creşterea, cu până la 4,5%, a cotaţiei acţiunilor Vodafone. În jurul orei 4:26 p.m. la Bursa de la Londra titlurile Vodafone erau în creştere cu 3,8%, dând companiei o valoare de piaţă de aproximativ 32 de miliarde de dolari.
Deocamdată, Iliad nu s-a decis pe care dintre tranzacţiile potenţiale le va urmări şi un acord nu este iminent, au precizat sursele. În plus, este posibil ca Vodafone să aştepte numirea unui nou director general înainte de a finaliza o tranzacţie, au adăugat sursele.
Anul trecut, Vodafone a respins o ofertă de 11,25 de miliarde de euro pentru divizia sa din Italia venită de la un consorţiu sprijinit de Iliad, apreciind că oferta nu este în cel mai bun interes al acţionarilor. Iliad a intrat pe piaţa de telefonie mobilă din Italia în anul 2018, declanşând un război al preţurilor care a obligat fostul monopol Telecom Italia SpA să lanseze un avertisment de profit. Ulterior, miliardarul Xavier Niel a preluat un pachet de acţiuni la Vodafone, subliniind că susţine intenţia grupului britanic de a fuziona cu rivalii de pe pieţe precum Marea Britanie şi Italia precum şi să se separe de activele de infrastructură, precum turnuri de telefonie mobilă sau reţele de fibră optică.
Vodafone, companie ale cărei acţiuni sunt în scădere de mai mulţi ani, este presată să vândă din active pentru a-i mulţumi pe acţionari. Pe de altă parte, Iliad şi alţi doi investitori strategici, Liberty Global Plc şi Emirates Telecommunications Group Co., controlează împreună mai mult de 20% din acţiunile grupului britanic.
În trecut, când Vodafone a căutat tranzacţii strategice care să îi relanseze creşterea, a purtat discuţii cu Liberty Global. De exemplu, Vodafone a preluat operaţiunile Liberty Global din Germania şi Europa de Est pentru 18,4 miliarde de euro. Aceste operaţiuni sunt în prezent cele mai importante surse de profit ale Vodafone.
Grupul Vodafone operează reţele mobile şi fixe în 21 de ţări şi colaborează cu reţele mobile în alte 48 de ţări. La 31 martie 2022, compania avea peste 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix şi 22 de milioane de clienţi ai serviciilor TV.
În România, Vodafone a înregistrat venituri din servicii de 764 de milioane de euro în anul fiscal încheiat la 31 martie 2022, iar baza de clienţi a Vodafone România a ajuns la 11,1 milioane la 31 martie 2022.
Sursa foto: Flickr