Compania Grup Servicii Petroliere (GSP) a anunțat că a reușit ranfluarea navei Queen Hind, care a eșuat acum patru luni cu 14.000 de oi la bord

Grup Servicii Petroliere a finalizat cu succes ranfluarea navei Queen Hind, care a eşuat în noiembrie în Portul Midia, cu peste 14.000 de oi la bord, o operaţiune unică în regiunea Mării Negre, nava având o lungime comparabilă cu un teren de fotbal, potrivit preşedintelui GSP, Gabriel Comănescu, informează Agerpres.
Economica.net - mar, 25 feb. 2020, 18:11
Compania Grup Servicii Petroliere (GSP) a anunțat că a reușit ranfluarea navei Queen Hind, care a eșuat acum patru luni cu 14.000 de oi la bord

„Echipele GSP au finalizat cu succes ranfluarea Queen Hind. Operaţiunea este unică, din datele noastre, în regiunea Mării Negre. Nava este stabilizată la cheu. Ne bucurăm că am restabilit normalitatea în Portul Midia, după un efort uman şi tehnic neîntrerupt. GSP a alocat toate resursele necesare acestui proiect. Suntem conştienţi, pe deplin, de caracterul de urgenţă al lucrării. Am lucrat repede şi bine. Fără incidente de siguranţă sau de mediu. Nu a fost o operaţiune uşoară. Am readus pe linia de plutire o navă cu o lungime comparabilă cu un teren de fotbal. Vorbim despre o operaţiune deosebit de complexă, pe care GSP a reuşit să o finalizeze, fără incidente, într-un timp record, raportat la alte proiecte similiare”, a explicat preşedintele GSP, înt-un comunicat remis, marţi seara, AGERPRES.

Peste 100 de angajaţi şi colaboratori GSP au lucrat non-stop la acest proiect. Echipa de 20 de scafandri a lucrat chiar şi în patru ture. Compania GSP a mobilizat, pentru operaţiunea de ranfluare cea mai mare macara maritimă din bazinul Mării Negre, GSP Neptun, iar specialiştii companiei au folosit barje pentru stabilizarea Queen Hind.

Compania GSP demarează acum faza doi a planului agreat cu partenerii săi de la Portul Constanţa.

„Misiunea de a elibera Queen Hind de încărcătura biologică, în condiţii de siguranţă atât pentru personalul implicat, cât şi pentru mediu se va desfăşura în colaborare strânsă cu autorităţile locale şi naţionale cu atribuţii în acest sens”, se precizează în comunicat.

Pe 14 ianuarie, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa a semnat cu Grup Servicii Petroliere contractul privind serviciile de dezeşuare şi ranfluare a navei Queen Hind, care, încărcată cu peste 14.000 de oi, a eşuat în noiembrie 2019 în Portul Midia. Contractul, în valoare de circa 19 milioane de lei, prevede şi scoaterea şi neutralizarea încărcăturii din interiorul vaporului.

Nava Queen Hind, încărcată cu circa 14.600 de oi, s-a răsturnat pe 24 noiembrie 2019, la plecarea din Portul Midia, scufundându-se parţial. Echipajul format din 22 de marinari sirieni a fost salvat, fiind scoase vii de la bordul vaporului, în zilele de după incident, şi câteva sute de oi.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...