Compania IT românească Hyperfy a dezvoltat o soluție de blurare video cu ajutorul AI
Utilizând tehnologia Deep Vision, principala caracteristică a soluției de blurare video este de a masca elemente specifice din materiale video, respectiv persoane și mașini, îndeplinind astfel, mai ușor, cerințele de conformitate cu regulamentul GDPR pentru toate părțile interesate, reprezentanți ai mediului de business sau persoane fizice.
MotionMask a fost dezvoltat în ultimul an de Hyperfy pentru a răspunde atât nevoilor actorilor privați, cât și ale persoanelor cu spirit creativ, în contextul unei lumi din ce în ce mai digitalizate.
Platforma este un instrument flexibil și eficient care oferă utilizatorilor posibilitatea de a se bucura de beneficiile și avantajele sistemelor de supraveghere video, fără sacrificii privind aspectele de confidențialitate, asigurând astfel calea către un viitor sigur al tehnologiei. Utilizatorii au posibilitatea de a realiza anonimizare de înaltă precizie a autovehiculelor și a persoanelor, din materiale video, într-un mod automat, în conformitate cu regulamentul GDPR, în funcție de nevoile lor specifice.
Pe lângă respectarea regulamentului privind protecția datelor, MotionMask poate ajuta cu ușurință la editarea video, atunci când este nevoie de mascarea unui conținut sensibil, fără a avea nevoie de instalare locală. Mai mult, soluția pune la dispoziție modalități facile de integrare, pe bază de API, pentru alte aplicații ce pot beneficia de functionalitățile native de blurare.
„În următorii cinci ani, ne așteptăm la o creștere de aproximativ 50%, la nivel global, în ceea ce privește piața de supraveghere video. Astfel, cantitatea de informații va fi din ce în ce mai greu de gestionat, una dintre limitările identificate alături de clienții Hyperfy fiind zona de protecție a datelor. În întâmpinarea acestor nevoi, am creat MotionMask – o soluție web exclusivă pe care am dezvoltat-o pentru a ne adapta la lumea din ce în ce mai tehnologizată în care trăim și pentru a-i ajuta pe utilizatori să privească spre viitor cu încredere. Dezvoltată în întregime local cu experți de business, dezvoltatori și data scientists, MotionMask reconfirmă rolul pe care AI-ul îl are în identificarea de oportunități pentru transformarea mediului organizațional actual”, a declarat Lucian Mățăoanu, Chief Executive Officer, Hyperfy.
MotionMask oferă blurare video personalizată, bazată pe algoritmi AI, oricărei entități interesate, contribuind la îndeplinirea cerințelor de conformitate cu GDPR, fie că este vorba de solicitări de confidențialitate, etică sau securitate. Platforma poate fi folosită cu succes de oricine prin crearea unui cont, urmând 5 pași simpli și intuitivi, cu un timp minim de procesare.
Platforma dispune de analiză video avansată, bazată pe modele neurale Deep Vision de ultimă generație. Pe lângă aspectele ce țin de inteligența artificială, platforma oferă utilizatorilor o nouă abordare pentru a minimiza timpul de procesare, folosind o distribuție inteligentă și eficientă a sarcinilor într-o rețea descentralizată eterogenă, bazată pe blockchain. Aceste două abordări tehnice inovative contribuie la atingerea următoarelor obiective:
- Asigurarea celui mai înalt standard de calitate în detectarea mai multor obiecte, pentru mai multe tipuri de anonimizare a fluxului video;
- Disponibilitatea unor setări diverse, cum ar fi procesarea rapidă versus analiză extrem de amănunțită, echilibrând cerințele utilizatorilor în ceea ce privește calitatea, timpul și bugetul;
- Distribuția sarcinilor de procesare a fișierelor video între mai multe sisteme independente, parte a unui ecosistem în care relaționarea dintre componente asigură reducerea semnificativă a timpilor de execuție, menținând calitatea rezultatului final;
- Integritatea și protecția datelor stocate sau aflate în tranzit, prin intermediul tehnologiei blockchain.
Platforma MotionMask este primul produs lansat de companie sub umbrela noului brand Hyperfy, sub care funcționează și comunică unitar patru entități juridice – Global Technical Services, Global Operation Center, GTS Global Intelligence și Knowledge Investment Group (deținătorul brandului Lummetry.AI), al căror scop este acela de a revoluționa industria de securitate, prin inovație tehnologică.
Hyperfy este susținut încă din 2019 de Abris Capital Parteners (“Abris”), investitorul de private equity specialist în transformarea ESG.
Compania pune la dispoziția clienților platforme software pentru securitate fizică, tehnologii IoT și soluții de inteligență artificială, punând la dispoziția clienților centre proprii de operațiuni pentru monitorizare 24/7, intervenții cu agenți de securitate și instalare și mentenanță tehnică.
Abris Capital Partners este un fond independent de top de private equity specialist în transformare ESG, care se concentrează pe oportunități mid-market în țările din Europa Centrală. Fondat în 2007, Abris are ca strategie parteneriatul cu cele mai dinamice și de succes companii din Europa Centrală, care pot beneficia de un influx de capital și/sau expertiză managerială atât la nivel strategic, cât și operațional, amplificând creșterea și prin transformare ESG. Cu un capital de investiții de aproximativ 1,3 miliarde de euro, Abris a obținut suport financiar de la multe instituții de investiții de top la nivel global, inclusiv fonduri de pensii publice și corporative, instituții financiare, companii de asigurări și fonduri de tip endowment de la universități din SUA. Abris are un orizont de investiție pe termen lung și urmărește de obicei tranzacțiile în care poate obține un pachet majoritar sau total în investiție. Marja de investiție Abris pentru o tranzacție se situează între 30 și 75 milioane euro, cu posibilitatea unor sume mai mari, în funcție de caz. Abris operează în echipe regionale din birourile din Varșovia și București.