Compania Liberty Steel își extinde afacerile în Franța

Economica.net
14 08. 2020
sanjeev-gupta-d_84502000

Guvernul de la Paris blocase achiziţionarea Hayange de către grupul chinez Jingye, care a cumpărat în martie preluarea activelor britanice şi olandeze ale British Steel.

Hayange, aflat în estul Franţee, este considerat un activ strategic, fiind furnizorul companiei franceze de căi ferate SNCF.

Liberty, cu sediul în Marea Britanie, este deţinută de GFG Alliance şi este condusă de Sanjeev Gupta (foto). Compania a informat că a achiziţionat şi oţelăria Ascoval din nordul Franţei dar nu a dat publicităţii preţul tranzacţiei.

Liberty a anunţat că va investi 65 milioane de euro în urma preluării celor două companii.

Liberty Steel are operaţiuni în zece ţări şi 30.000 de angajaţi.

În iulie, GFG Alliance anunţa că este interesat să preia şi alte active, pe fondul problemelor provocate de pandemia de coronavirus.

În ultimii ani, GFG a cheltuit miliarde de dolari achiziţionând pe plan global facilităţi de producere a metalelor care se confruntau cu probleme financiare. Compania a achiziţionat active în România, Cehia, Italia, Belgia, Luxemburg şi Macedonia de Nord.

Pandemia de coronavirus a redus cererea pentru o serie de materiale precum oţelul şi aluminiul. În plus, carantina a redus călătoriile şi turismul mondial. De asemenea, au fost afectate vânzările de automobile, nave şi avioane şi au fost amânat multe proiecte de amploare.

În luna iulie a anului trecut, Liberty Steel a plătit 740 de milioane de euro pentru a prelua o serie de oţelării din Cehia, România, Macedonia de Nord, Italia şi Belgia de la grupul ArcelorMittal.