Compania Monsanto, găsită vinovată într-un caz de otrăvire din Franţa

Un tribunal francez a găsit vinovată compania Monsanto, cel mai mare producător de organisme modificate genetic din lume, de otrăvirea unui fermier care a inhalat un erbicid puternic.
Economica.net - joi, 16 feb. 2012, 09:13

Potrivit BBC, cazul ar putea influenţa folosirea pesticidelor.

Monsanto spune că va face apel împotriva verdictului dat de tribunalul din Lyon.

Paul Francois, în vârstă de 47 de ani, a suferit ameţeli, dureri de cap şi alte probleme după ce a folosit un erbicid, în 2004, care conţinea Lasso, un produs interzis în prezent. Tribunalul a făcut o legătură directă între Lasso şi boala fermierului şi a cerut un raport asupra condiţiei sale, pentru a stabili daunele pe care Monsanto le va plăti.

Francois, un fermieri din regiunea Charente, din sud-vestul Franţei, nu a mai putut lucra un an, iar testele medicale au descoperit periculoasa substanţă chimică clorobenzen în corpul său. El s-a plâns că Monsanto nu a scris niciun avertisment despre Lasso pe etichetă.

„Este o decizie istorică, întrucât este prima oară când un pesticid este găsit vinovat de o astfel de otrăvire”, a declarat avocatul fermierului, Francois LAfforgue, pentru Reuters.

Lasso este interzis în Franţa din 2007, precum şi din Belgia, Canada, Marea Britanie şi alte câteva ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Beijingul atenuează reglementările cu privire la investițiile străine în companiile chinezești listate la bursă
Beijingul atenuează reglementările cu privire la investițiile străine în companiile chinezești listate la bursă
China a dat publicităţii reglementări revizuite pentru investitorii străini în companiile sale listate, extinzând criteriile de eligibilitate şi atenuând cerinţele financiare, în......
Chimcomplex se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce municipalitatea a ratat primirea unei finanțări nerambursabile de 117 milioane de lei
Chimcomplex se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce municipalitatea a ratat primirea ...
Compania Chimcomplex S.A. Borzesti (CRC), controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, a anunțat astăzi investitorii de ...
Intesa Sanpaolo Group anticipează că va realiza în acest an un profit net de peste 8,5 miliarde de euro și fixează ca țintă 9 miliarde pentru anul viitor.
Intesa Sanpaolo Group anticipează că va realiza în acest an un profit net de peste 8,5 miliarde de euro și fixează ca ...
Directorul general al Intesa Sanpaolo Group, Carlo Messina, a anunțat astăzi că rezultatele primelor nouă luni ale anului ...
Ministrul de Finanțe Christian Lindner cere o reorientare fundamentală a economiei Germaniei
Ministrul de Finanțe Christian Lindner cere o reorientare fundamentală a economiei Germaniei
Pe fondul sporirii disputelor în interiorul coaliţiei de guvernare din Germania, ministrul de Finanţe, Christian Lindner, ...