Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, venituri de peste un miliard de lei, în 2017

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a înregistrat, în anul 2017, venituri totale de 1,08 miliarde lei, cu 8,3% mai mult faţă de anul trecut, potrivit unui comunicat de presă al companiei. 
Economica.net - Dum, 31 dec. 2017, 10:52
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, venituri de peste un miliard de lei, în 2017

Conform documentului, acest rezultat s-a datorat în primul rând veniturilor din exploatare obţinute în urma creşterii traficului aerian de pasageri, dar şi a acţiunilor de eficientizare a activităţii aeroportuare, întreprinse începând cu al doilea trimestru al acestui an: fluidizarea fluxurilor de pasageri la sosiri şi plecări; optimizarea controlului de securitate al pasagerilor şi bagajelor de mână; extinderea la două benzi a fluxului auto de ieşire din aeroport.

„În acest an, am realizat unul dintre proiectele de importanţă majoră pentru reabilitarea infrastructurii Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti: lucrările de întreţinere şi reparaţii la structura rutieră a pistei de decolare/aterizare nr. 1 şi la căile de rulare a aeronavelor. Lucrările au totalizat o suprafaţă de 67.228 mp, din care 39.483 mp la pista nr. 1 şi alţi 27.745 mp la platforme şi la căile de rulare a avioanelor”, a menţionat Bogdan Mîndrescu, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Corelat majorării de venituri şi printr-o administrare mai eficientă a resurselor financiare, CNAB a obţinut în 2017 un profit brut de 389,7 milioane lei, cu 45% mai mult faţă de anul trecut.

„Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti înregistrează o creştere solidă şi sustenabilă, prioritatea managementului CNAB fiind asigurarea condiţiilor optime pentru această dezvoltare, cu preocupare majoră pentru menţinerea celor mai stricte standarde de siguranţă şi securitate a pasagerilor şi operaţiunilor aeriene pe aeroporturile din Capitală”, a precizat Bogdan Mîndrescu.

Recent, în luna decembrie, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a primit confirmarea că respectă standardele europene de siguranţă în domeniul aviaţiei, fiind autorizată să opereze Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, în conformitate cu cele mai recente norme ale Uniunii Europene. Certificarea acordată CNAB autorizează Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti să opereze în siguranţă, fără restricţii, inclusiv aeronave de tip long – courrier, care pot realiza zboruri transatlantice.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe tema ucraineană" fără a implica Kievul, într-un moment în care......
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Taiwan - Biroul prezidenţial a desfăşurat primul exerciţiu de masă ce simulează o escaladare militară din partea Chinei, ...