Compania naţională de electricitate a Norvegiei se judecă cu statul român

Economica.net
15 06. 2016
eoliene_in_apa_83255600

Statkraft Market Gmbh este pe lista datornicilor Transelectrica, cu o datorie de 408.000 lei la tariful de transport al energiei electrice, inclusiv penalităţi, potrivit datelor publicate de compania românească. Datoria nu este mare, dar numele companiei este cel mai “greu” de pe lista datornicilor Transelectrica. Creanţa apare în dreptul celor care sunt “de recuperat pe cale juridică”.

“Avem o contestaţie a unor facturi mai vechi, şi un proces în derulare, care se apropie de sfârşit”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Daniel Pintilie, manager al Statkraft pentru România. “Ne obligă să plătim ceva ce nu am livrat. Noi am făcut iniţial nişte raportări greşite, am recalculat, dar Transelectrica nu a mai ţinut cont”, a spus Pintilie.

Statkraft Market Gmbh este trader de energie electrică şi, potrivit lui Pintilie, Transelectrica a facturat şi tranzitul de energie electrică, care atunci era gratuit, trecându-l în contul operaţiunilor de import/export de energie, pentru care trebuie să primească bani.

Pottrivit ultimelor date disponibile, Transelectrica are de recuperat, în total, în jur de 36 de milioane de lei, în contul tarifelor de transport neplătite pentru energia transportată, la care se adaugă penalităţi de 16 milioane de lei. 

Statkraft este compania naţională de electricitate din Norvegia, deţinută 100% de stat. Are capacităţi instalate de 18.500 MW la nivel global şi este, printre altele, cel mai mare producător de energie din surse regenerabile din Europa.