Compania Nissan dorește să se poziționeze mai avantajos în cadrul alianței pe care o are cu Renault

Economica.net
18 05. 2020
ar_305249948_19825300

Strategia, parte a planului de redresare pe trei ani, care va fi prezentat pe 28 mai, va include un nou mod de lucru cu partenerul de alianţă Renault, prin care cele două companii îşi vor împărţi zonele de responsabilitate, în fiecare zonă una devenind „lider” şi cealaltă „subordonat”, susţin sursele. Analiştii apreciază că Renault şi Nissan nu au reuşit să atingă întregul potenţial al alianţei lor şi din cauza tensiunilor privind zonele de control.

De asemenea, fabrica Nissan din Sunderland, Marea Britanie, va rămâne cu două schimburi în loc de trei, dar va deveni un centru cheie pentru SUV-uri. Uzina din Barcelona, Spania, se va închide, aproape 3.000 de angajaţi fiind în pericol să-şi piardă locurile de muncă, adaugă sursele.

Şi Renault lucrează la un plan de restructurare, care vizează realizarea unor economii în valoare de două miliarde de euro pe parcursul a trei ani, în ideea redresării situaţiei financiare, susţin alte surse.

De asemenea, Renault se pregăteşte să anunţe o restrângere drastică a gamei de vehicule şi va înceta să mai producă modele binecunoscute, dar care în prezent sunt în pierdere de teren, precum monovolumul Espace.

Renault a încheiat anul 2019 cu primele sale pierderi nete din ultimii 10 ani din cauza dificultăţilor întâmpinate de partenerul său japonez Nissan, dar şi a scăderii vânzărilor şi a marjei sale operaţionale. Pentru a reduce costurile, mai multe modele Renault, care se numără printre cele mai puţin rentabile, ar urma să fie victime ale procesului de raţionalizare, chiar dacă este vorba de modele simbolice.

Planul Nissan pentru Europa a fost prezentat săptămâna trecută board-ului companiei de către directorul operaţional Ashwani Gupta, care este iniţiatorul multor idei din noua strategie. Majoritatea membrilor board-ului sprijină planul, susţin sursele.

Luna trecută, Nissan a avertizat că se aşteaptă să raporteze pierderi operaţionale în anul fiscal încheiat la 31 martie 2020, din cauza scăderii vânzărilor, în urma impactului pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Nissan estimează o pierdere operaţională anuală de 45 de miliarde de yeni (419,7 milioane de dolari), după ce în februarie previziona un profit operaţional de 85 de miliarde de yeni. Compania niponă ar urma să raporteze o pierdere netă de 95 de miliarde de yeni, faţă de un profit de 65 de miliarde de yeni estimat anterior.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.), are 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.