Compania Ohvăz intră pe profit și preconizează o cifră de afaceri de un milion de euro în 2024, după creșterea cu 47% din acest an

Start-up-ul românesc Ohvăz, axat pe producția și vânzarea de produse alimentare cu ingrediente exclusiv naturale, anunță o creștere a cifrei de afaceri cu aproape 47% și trecerea pe profit în anul 2023. Compania, care face parte din holding-ul de investiții V7, a înregistrat o creștere de la 490.000 de euro, în 2022, la 720.000 de euro anul acesta, și a înregistrat primele sale procente de profit.
Ion Dobreanu - mar, 19 dec. 2023, 20:54
Compania Ohvăz intră pe profit și preconizează o cifră de afaceri de un milion de euro în 2024, după creșterea cu 47% din acest an

„Pentru noi, cel mai important obiectiv a fost creșterea și dezvoltarea companiei, însă suntem încântați că am reușit ca în 2023 să trecem pragul către rentabilitate, așa cum ne-am propus la începutul anului. Am reușit să onorăm în mare toate estimările făcute la final de 2022, în ciuda unui an cu instabilitate sporită. Sunt foarte mulțumit că ne-am îndeplinit obiectivul și că acesta a fost unul cât se poate de realist, fără să cădem în capcana unor previziuni prea roz”, declară Cristian Doru Barin, fondator și director general al companiei Ohvăz.

În baza rezultatelor, compania preconizează pentru 2024 atingerea unei cifre de afaceri de un milion de euro și creșterea ratei de profit.

Anul acesta, compania a reușit să prelungească valabilitatea uneia dintre cele mai populare categorii de produse, budinca de ovăz, de la 7 la 14 zile, exclusiv prin experimentarea unor noi modalități de preparare a meniurilor și de vidare a borcanelor, fără să apeleze la conservanți sau alte ingrediente artificiale.

Totodată, compania a adoptat începând din această toamnă recipientul fabricat 100% din plastic reciclat (rPET) pentru limonadă, fiind una dintre puținele companii din România care folosesc acest material. Prin achiziția de plastic reciclat, Ohvăz își propune să contribuie la stimularea colectării deșeurilor reciclabile, cu scopul de a încuraja un mediu economic mai responsabil în ce privește utilizarea resurselor și gestionarea deșeurilor.

Ohvăz a lansat un produs de nișă în România, ovăz cu lapte de migdale, cu care a avut mare succes și pentru care a reușit să se remarce pe piață drept singurul furnizor important.

„Prețurile au rămas aceleași, în schimb constatăm că a început să crească valoarea comenzilor. Se comandă mai mult, dar, surprinzător, și mai des! În ce privește misiunea noastră, ea rămâne aceeași ca la început – să oferim un mic dejun sau o masă de prânz deosebit de gustoase, fără chimicale și la un preț rezonabil”, precizează Cristian Doru Barin.

Despre Ohvăz

Ohvăz este un start-up înființat în noiembrie 2018 care a reușit să își creeze propria nișă pe piața alimentelor din România. Compania are în prezent 16 angajați și livrează în toată țara produse preparate exclusiv din ingrediente naturale. Ohvăz oferă produse pentru mic dejun și masa de prânz fabricate în laboratoriul propriu, pe baza unor rețete originale care combină ingrediente precum ovăzul, chia, granola, migdale, unt de arahide, miere, fructe și condimente variate. Magazinul virtual Ohvăz a fost conceput astfel încât clienții să beneficieza de o interfață user-friendly, găzduită pe o platformă modernă și performantă.

Te-ar mai putea interesa și
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale al celei mai mari alianţe din coaliţia de guvernare pro-UE condusă de......
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...