Compania petrolieră sârbă NIS vrea să înceapă lucrări seismice în România

Compania petrolieră sârbă NIS, controlată de Gazprom, şi Acoustic Geophysical Services din Ungaria au încheiat un contract în baza căruia firma ungară va realiza prospecţiuni seismice 2D şi 3D în România.
Economica.net - joi, 04 iul. 2013, 13:17
Compania petrolieră sârbă NIS vrea să înceapă lucrări seismice în România

„În viitor, procesarea şi analizarea acestor date ar permite determinarea exactă a posibilelor structuri de foraj de sonde de explorare în perimetrul Tria şi a rezervelor de petrol şi gaze. Toate lucrările de teren au ca scop căutarea şi explorarea rezervelor de petrol şi gaze tradiţionale şi vor fi efectuate folosind tehnologii recunoscute la nivel global şi în strictă conformitate cu legea română şi regulile şi reglementările din industrie”, se arată într-un comunicat al NIS.

Conform planurilor, forajul primului puţ experimental din perimetrul Tria va fi lansat la începutul anului viitor, iar până la finalul anului 2014 vor fi forate cel puţin trei astfel de puţuri. Investiţia totală va fi de aproximativ 21,2 milioane euro în această fază de implementare a proiectului, arată NIS.

În 2011, firma canadiană East West Petroleum a încheiat un acord cu NIS pentru explorarea a patru blocuri petrolifere din vestul României, din judeţele Bihor şi Timiş. Conform acordului anunţat atunci, NIS urma să finanţeze toate lucrările, inclusiv cele de foraj, revenindu-i 85% din drepturile comerciale.

„Ratificarea finală a permiselor, licenţelor şi aprobărilor din partea Guvernului României pentru celelalte trei blocuri de concesiune se află în procesul de obţinere. După ratificarea tuturor documentelor, explorarea geologică va începe şi în aceste zone”, se mai arată în comunicat.

România importă de la grupul rus Gazprom, prin intermediari, aproape 20% din necesarul de gaze, la preţuri de trei ori mai mari comparativ cu gazele extrase intern.

Gazprom este prezent pe piaţa românească şi în distribuţia de carburanţi, cu zece benzinării, şi intenţionează să extindă reţeaua de staţii la 120 de unităţi până la sfârşitul anului 2015, în urma unei investiţii totale de peste 150 milioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei, că România se află "într-un moment de cumpănă" şi trebuie să respingă ferm......
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
Beijingul a declarat duminică că se opune "ferm" noului ajutor american de 571 de milioane de dolari acordat pentru apărarea ...
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui ...
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...