Compania Poșta Română a redeschis trei rute de livrare a corespondenței către Ungaria, Bulgaria și Serbia

Economica.net
09 05. 2020
posta_46709300_54984100_50307500

Astfel, camionul Poștei Române ce va pleca spre Budapesta va asigura schimbul de trimiteri poștale cu origine România, respectiv din Ungaria spre țara noastră. Pe lângă sacii proprii, Poșta Română va transporta către Ungaria și trimiterile din Republica Moldova și Serbia. Traficul va avea frecvență săptămânală și compania estimează ca vor avea o greutate de 1,5 tone pe sens.

De asemenea, pe relația București – Ruse, Poșta Română va transporta trimiteri din România cu destinație Bulgaria și trimiteri în tranzit din Republica Moldova și Ucraina către Bulgaria, Grecia sau Cipru. La întoarcere, camionul poștal va aduce trimiteri din Bulgaria și Grecia pentru România și trimiteri în tranzit de la Bulgaria și Grecia pentru Republica Moldova, pe care le transportă ulterior la Chișinău. Traficul va avea frecvență săptămânală.

Totodată, am inaugurat, astăzi, și cursa România – Serbia. Schimbul de expediții cu poșta sârbă va avea loc în zona neutră, pe digul de la Porțile de Fier I. Camionul Poștei Române va transporta atât trimiterile proprii, cât și trimiteri din Ucraina cu destinația Serbia, Macedonia de Nord și Bosnia-Herzegovina.

“Am redeschis aceste rute, astăzi, într-o zi cu o importanță deosebită pentru Uniunea Europeană ca prim pas în evoluția pozitivă de iesire din perioada dificilă pe care o traversăm. Astfel, Poșta Română a inițiat o fază intermediară, deschizând aceste rute tradiționale pe cale terestră, pentru a reveni progresiv la situația de normalitate de dinainte de criza provocată de noul coronavirus. Meseria de poștaș înseamnă, prin definiție, crearea de punți între oameni, ceea ce încercăm și noi să facem prin toate măsurile pe care le implementăm”, a declarat Horia Grigorescu, director general al companiei.