Compania poloneză PGNiG vrea să-şi majoreze producţia de gaze naturale folosind inteligenţa artificială
În prezent, autorităţile de la Varşovia iau măsuri pentru reducerea dependenţei de gazele ruseşti, prin extinderea terminalului de import al gazelor naturale (LNG) de la Swinoujscie, pe ţărmul Mării Baltice, şi prin construirea unui gazoduct spre Norvegia.
Proiectul „Smart Field” are ca obiectiv folosirea inteligenţei artificiale pentru a majora extracţia resurselor de gaze recuperabile în Polonia şi a reduce costurile de extracţie, a informat compania.
„Aplicarea metodei Smart Field în zăcămintele Paproc, Koscian-Bronsko, Zalecze şi Zuchlow va duce la extinderea perioadei de exploatare a acestora cu zece ani, în timp ce volumul gazului extras va fi aproape dublu”, a afirmat adjunctul directorului general, Robert Perkowski.
La rândul său, directorul general Pawel Majewski a explicat că scopul Smart Field este să permită majorarea extracţiei resurselor de gaze recuperabile în Polonia. „În aceste moment, nivelul acestor resurse se ridică la peste 30 bcm. Ne aşteptăm ca până în 2022 să ajungem la aproximativ 43 bcm”, a precizat acesta.
Conform strategiei energetice până în anul 2040, adoptată recent de Guvernul polonez, ponderea surselor regenerabile în consumul final de energie va fi de cel puţin 23% în anul 2030, când capacitatea instalată a parcurilor eoliene offshore ar urma să ajungă la 5,9 gigawaţi, comparativ cu zero în prezent. Până în 2040, capacitatea instalată a parcurilor eoliene offshore va ajunge la 11 gigavaţi.