Compania Rheinmetall Group din Germania, interesată să investească în SC Arsenal Reşiţa

Uzina SC Arsenal SA din Reşiţa a fost vizitată, miercuri, de o delegaţie a companiei Rheinmetall Group din Germania, cel mai mare producător de armament din Europa, care ar fi interesată să producă aici echipamente pentru un transportor blindat.
Economica.net - mie, 07 feb. 2018, 13:52
Compania Rheinmetall Group din Germania, interesată să investească în SC Arsenal Reşiţa

‘Aceasta companie este furnizor în proporţie de 60% din echipamentele NATO din Europa şi doreşte să producă la Moreni un transportor blindat, iar echipamentele de tragere şi turela doreşte să le facă la SC Arsenal. În întâlnirea pe care am avut-o, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, i-am asigurat de implicarea noastră maximă. Mai este de trecut un pas, şi anume ar trebui dată o hotărâre de Guvern în acest sens, pentru că sistemul de apărare este unul mai delicat, unde investiţiile se pot face doar cu girul MApN. În acest fel, am putea avea şi noi, în sfârşit, un investitor serios în oraş’, a declarat primarul municipiului Reşiţa, Ioan Popa.

Edilul le-a vorbit reprezentanţilor companiei germane interesaţi de forţa de muncă disponibilă despre şcoala duală, despre faptul că pot califica aici resursa umană, dar şi despre Universitatea ‘Eftimie Murgu’ din municipiu, care scoate anual câteva sute de ingineri. 

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...