Compania Rock Holding investește 70 de milioane de euro în construirea unui hotel de cinci stele în Poiana Brașov

Compania de dezvoltare imobiliară Rock Development Holding va investi 70 de milioane de euro în construirea unui ansamblu hotelier de cinci stele în Poiana Brașov, informează societatea prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - mie, 09 aug. 2023, 16:45
Compania Rock Holding investește 70 de milioane de euro în construirea unui hotel de cinci stele în Poiana Brașov

Noul proiect de lux va fi format dintr-un hotel cu 120 de camere și un aparthotel cu 75 de unități rezidențiale.

”Vom dezvolta un proiect turistic de referință, care va pune România pe harta destinațiilor montane de cinci stele din regiune și nu numai. Vom deschide astfel o nouă linie de business pentru Rock Holding, bazându-ne pe experiența celor mai buni manageri și consultanți din domeniu și având încredere deplină în potențialul de dezvoltare al stațiunii Poiana Brașov, care are toate premisele pentru a deveni în următorii ani una dintre cele mai importante destinații montane din Europa Centrală și de Est. Investiția este una semnificativă, fiind vorba de un proiect amplu, cu aproape 200 de unități la standarde internaționale, și ne dorim ca întreg complexul turistic să fie administrat de un operator hotelier de top la nivel mondial”, a declarat Mircea Cotigă (foto), CEO Rock Development Holding.

Noul proiect va include și toate facilitățile specifice unui complex turistic de cinci stele, inclusiv mai multe restaurante și un centru SPA la standarde internaționale. Proiectul a îndeplinit și parcurs toate formalitățile urbanistice, construcția urmând a fi începută în perioada următoare. Hotelul de cinci stele luxury, conform clasificărilor internaționale, este amplasat în zona centrală a stațiunii Poiana Brașov.

Managementul companiei care dezvoltă proiectul este asigurat de către Mircea Cotigă, un fost bancher cu o experiență de peste 15 ani pe piața bancară locală, ex CEO al UniCredit Leasing, cu suportul lui Mircea Drăghici, managing partner la Est Hospitality, unul dintre cei mai experimentați consultanți din industria ospitalității, cu o experiență de peste 20 de ani pe piața de profil, de la management hotelier la realizarea de studii de piață, selecție de operatori hotelieri sau strategie de dezvoltare.

Rock Development Holding este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori activi pe palierul superior al segmentului rezidențial middle market din București, cu investiții de peste 53 de milioane de euro în dezvoltarea Politehnica Park Residence și Avrig Park Residence, două proiecte de referință din zonele Grozăvești – Politehnică și Bucur Obor, cu un total de aproape 800 de apartamente. Compania dezvoltă în prezent faza a doua a Avrig Park Residence, cu 222 de apartamente, în urma unei investiții estimate la 23 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
România, printre statele UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă în 2023 – date Eurostat
România, printre statele UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă în 2023 – date Eurostat
Anul trecut, sursele de energie regenerabilă au reprezentat 24,5% din consumul final brut de energie la nivelul UE, o creştere de 1,4 puncte procentuale (pp) faţă de 2022, arată datele publicate......
Germania: Undă verde în Bundestag pentru o reformă vizând protejarea Curţii Constituţionale de influenţe politice
Germania: Undă verde în Bundestag pentru o reformă vizând protejarea Curţii Constituţionale de influenţe politice
Bundestag, camera inferioară a parlamentului german, a adoptat joi un proiect de lege menit să apere instanţa supremă ...
Camera Auditorilor Financiari din România a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Concurenţei
Camera Auditorilor Financiari din România a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Concurenţei
Înalta Curta de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea legislației din domeniul concurenței de către ...
Rafinăria Petrobrazi deţinută de OMV Petrom va produce combustibili durabili de aviaţie în colaborare cu britanicii de la John Wood
Rafinăria Petrobrazi deţinută de OMV Petrom va produce combustibili durabili de aviaţie în colaborare cu britanicii ...
Compania britanică de inginerie şi consultanţă John Wood Group PLC a anunţat joi că a încheiat un contract cu producătorul ...