Compania românească Connections plănuiește să se listeze la Bursă și să se extindă pe piețele din SUA, Europa de Nord și Orientul Mijlociu

Românii de la Connections au în plan investiţii de până la un milion de euro pentru extinderea, în următorii 3 - 5 ani, a afacerilor pe pieţe din SUA, Europa de Nord şi Orientul Mijlociu, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 03 iun. 2021, 21:24
Compania românească Connections plănuiește să se listeze la Bursă și să se extindă pe piețele din SUA, Europa de Nord și Orientul Mijlociu

Reprezentanţii companiei de tehnologie precizează, într-un comunicat transmis joi, că un pilon important pentru susţinerea extinderii pe pieţele externe este listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), demers ce urmează a fi concretizat în acest an, împreună cu brokerul de retail, TradeVille.

„Connections şi-a construit planurile de extindere pentru următorii ani, astfel încât să capitalizeze momentul post-COVID, o perioadă extrem de propice pentru business-urile din tehnologie. Compania pariază pe automatizare, nu doar ca efect al digitalizării forţate din perioada crizei COVID, dar şi ca etapă firească de dezvoltare a relaţiilor de muncă şi sociale şi amprentă emblematică a revoluţiei industriale 4.0. Digitalizarea este unul dintre domeniile care beneficiază cel mai mult de delocalizare. Conform studiului „Top Strategic Technology Trends for 2021″, publicat de compania de consultanţă Gartner la începutul acestui an, direcţiile în care se dezvoltă industria în acest an sunt: IoT, experienţa digitală a consumatorilor, protecţia datelor, procesarea datelor şi rularea aplicaţiilor în cloud, provocările de securitate cibernetică, AI, hiper-automatizare. Aceste trenduri sunt vizibile la nivel global”, se arată în comunicatul citat.

Liderul pieţei de transformare digitală din România are ca ţintă, pentru următorii 3 – 5 ani, extinderea pe pieţe mature şi avansate tehnologic, ca SUA, Europa de Nord, precum şi pe pieţe în dezvoltare cu potenţial foarte mare, cum ar fi Orientul Mijlociu. În acest context, compania subliniază că investiţiile pentru intrarea pe asemenea pieţe „pot varia de la câteva sute de mii de euro până la un milion de euro, în funcţie de oportunităţile identificate în primul an de funcţionare”.

Connections are 300 de angajaţi şi birouri în Bulgaria, Serbia, Germania, Franţa, Olanda, SUA, Arabia Saudită şi Taiwan. Cea mai recentă piaţă externă accesată este Taiwan, unde compania românească a deschis o filială în anul 2019.

Clienţii Connections sunt companii globale şi companii medii româneşti din industrii precum: Banking, FMCG, Oil & Gas, Telecom şi Retail. Începând cu luna iulie 2018 compania a semnat un parteneriat cu UiPath, platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cel mai rapid grad de adopţie la nivel mondial, alături de care a implementat deja cu succes procese de automatizare robotizată în industrii-cheie.

În 2020, Connections a raportat o cifră de afaceri de 7 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia a atacat două porturi ucrainene de la Marea Neagră (Ucraina)
Rusia a atacat două porturi ucrainene de la Marea Neagră (Ucraina)
Rusia a atacat marţi infrastructura din regiunea Odesa (sud), avariind o navă civilă şi instalaţii în porturile "Pivdenîi" (cunoscut mai mult sub denumirea sa rusească Iujnîi) şi......
Reorganizarea ANCOM pregătită de Bolojan, suspendată de Curtea de Apel București – Snoop.ro
Reorganizarea ANCOM pregătită de Bolojan, suspendată de Curtea de Apel București – Snoop.ro
Sindicatul salariaților din ANCOM, reprezentat de casa de avocatură fondată de Gheorghe Piperea (AUR), a avut câștig ...
Interzicerea paharelor de unică folosinţă care conţin plastic, în Franţa, amânată cu patru ani
Interzicerea paharelor de unică folosinţă care conţin plastic, în Franţa, amânată cu patru ani
Interzicerea în Franţa a paharele de unică folosinţă care conţin plastic şi care trebuia să intre în vigoare la ...
Un sfârşit de eră – După 401 ani, Poşta din Danemarca nu va mai trimite scrisori
Un sfârşit de eră – După 401 ani, Poşta din Danemarca nu va mai trimite scrisori
PostNord, compania publică de serviciu poştal din Danemarca, va înceta să mai distribuie scrisori începând de miercuri, ...