Compania românească CryptoDATA Tech a fost anunțată ca noul Partener Premium al echipei WithU Yamaha RNF din MotoGP pentru ultimele trei curse ale sezonului 2022

12 10. 2022
motogp

Pe măsură ce întregul paddock MotoGP pregătește runda 18 a calendarului 2022 la Phillip Island în Australia, echipa WithU Yamaha RNF MotoGP, fondată de Razlan Razali, a anunțat astăzi compania românească CryptoDATA Tech ca Partener Premium pentru ultimele trei curse din sezonul curent.

„Suntem incredibil de încântați să începem acest parteneriat cu o echipă din prima scenă a MotoGP™. Împărtășim cu cei de la echipa WithU Yamaha RNF MotoGP angajamentul față de inovație, securitate și performanță și suntem siguri că împreună vom crea experiențe uimitoare la intersecția dintre tehnologiile digitale și cursele MotoGP”, spune Ovidiu Toma, Co-fondator și Chief Executive Officer CryptoDATA Tech.

CryptoDATA este dezvoltator de soluții de securitate cibernetică și lider în domeniul tehnologiilor aplicate, iar în vara acestui an a bifat o premieră națională, devenind prima companie românească ce a primit titulatura de sponsor oficial de titlu al Marelui Premiu al Austriei și sponsor principal pentru sezoanele 2022, 2023 și 2024.

Parteneriatul dintre CryptoDATA Tech și echipa WithU Yamaha RNF MotoGP își propune să promoveze conștientizarea importanței comunicării private și securizate între utilizatori, în special în rapida lume digitală a fanilor sporturilor cu motor. Marca CryptoDATA va fi vizibilă pe panoul lateral al motocicletei Yamaha YZR-M1 în această săptămână, în cadrul Marelui Premiul al Australiei de la Phillip Island ce va avea loc pe 16 octombrie.

„Suntem deosebit de încântați să anunțăm CryptoDATA Tech drept noul nostru Partener Premium pentru ultimele trei curse rămase din acest sezon. Acesta este începutul unei relații de lungă durată și vom dezvălui mai multe detalii despre această colaborare în ultima rundă a sezonului, la Marele Premiu al Valenciei. Avem o colaborare frumoasă pentru că echipa CryptoDATA este formată dintr-un grup de persoane tinere, inteligente, inovatoare și ambițioase care au văzut valoarea asocierii cu o echipă MotoGP. Ei au experimentat deja ce înseamnă să fie sponsor oficial de titlu la Marele Premiu al Austriei, și considerăm că împreună vom crea o serie de sinergii care vor atinge obiectivele comune de performanță și inovație. Așadar, suntem foarte încântați să salutăm compania CryptoDATA Tech și așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu ei”, spune și Razlan Razali, fondator și Team Principal al echipei WithU Yamaha RNF MotoGP.

CryptoDATA Tech este un ambasador global pentru promovarea importanței securității datelor și a confidențialității digitale la nivel mondial. Compania este considerată pionier în dezvoltarea de servicii și produse bazate pe tehnologia blockchain, prin intermediul cărora permite comunicarea privată și securizată între utilizatori și, prin urmare, între fanii sporturilor cu motor.

CryptoDATA Tech este sponsorul oficial al Marelui Premiu al Austriei de la Red Bull Ring – Spielberg, numit oficial CryptoDATA Motorrad Grand Prix von Österreich