Compania românească Metaminds, pentru al doilea an consecutiv în topul afacerilor cu cea mai rapidă creștere din Europa

Lidia Neagu - mie, 03 mart. 2021, 16:58
Compania românească Metaminds, pentru al doilea an consecutiv în topul afacerilor cu cea mai rapidă creștere din Europa
Metaminds, companie românească specializată în integrarea soluțiilor de securitate cibernetică și a arhitecturilor complexe din domeniul IT, a fost inclusă de către Financial Times, pentru al doilea an consecutiv, în clasamentul celor mai performante 1.000 de companii din Europa din punct de vedere al ritmului de creștere.

Metaminds reprezintă România alături de alte 5 companii, fiind selectată de prestigioasa publicație în urma unui proces riguros de identificare a zeci de mii de companii europene cu o ascensiune rapidă și cu o evoluție organică a veniturilor în perioada 2016-2019.

Compania a avut o creștere de 349,7% a cifrei de afaceri în perioada 2016-2019, conform analizelor Financial Times.

Metaminds activează pe zona de soluţii inovatoare pentru infrastructuri programabile, servicii de aplicaţie în medii de lucru cloud-native, protecţia interfeţelor API şi a serviciilor de interconectare şi de interoperabilitate, colaborare online securizată în regim de mobilitate, protecţia informaţiei şi a identităţii digitale.

Compania se diferenţiază pe piaţa locală prin abordarea interdisciplinară care a generat implementări complexe în domenii cheie precum infrastructură critică de interes național, dar și în industrii prioritare precum telecomunicaţii, energie şi utilităţi, care au contribuit la evoluția dinamică a sa în ultimii ani.   

„Suntem mândri să ne aflăm alături de companiile care excelează în Europa, în viziunea Financial Times. Recunoașterea primită are pentru noi și alte valențe puternice, reprezentând o demonstrație de forță a talentului României în tehnologie și inovație. Performăm într-un domeniu care are puterea de a schimba profund societatea și mediul de business, transformarea digitală fiind o direcție strategică cu o contribuție vitală în evoluția noastră ca țară”, declară Andrei Cruceru, CEO Metaminds. 

Topul FT 1000 publicat de Financial Times se află la a cincea ediție și, alături de compania de cercetare Statista, stabilește clasamentul companiilor din Europa.

Includerea, pentru al doilea an la rând, în clasamentul FT 1000 se adaugă altor nominalizări și premii internaționale de excelență pentru inovație în domeniul arhitecturilor IT moderne primite de Metaminds, precum „Architectural Excellence Data Center Partner of the Year”, distincție primită în cadrul Cisco Partner Summit 2016 din San Francisco, „Top Disruptor Partner Award”, acordat de Blackberry în 2019 sau „IT Transformation Partner of the Year 2020”, recunoaștere oferită de către Dell Technologies.

Citeşte şi: Metaminds transformă deșeurile colectate selectiv în tablete pentru elevii din mediul rural

Ce trebuie să ştie elevii şi profesorii pentru a nu deveni ţinta atacurilor cibernetice

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...