Compania românească SafeFleet, parteneriat cu americanii de la project44 pentru servicii de telematică
„În domeniul extrem de competitiv al telematicii, unde nu există scurtătură pentru excelență, este nevoie de servicii de calitate, o abordare centrată pe client și un efort continuu de îmbunătățire. Acesta a fost principiul după care ne-am ghidat de peste două decenii. Suntem mai mult decât bucuroși să împărtășim această viziune cu project44 și credem cu tărie că împreună putem oferi plus valoare comunității transportatorilor”, a declarat Claudiu Suma, CEO
SafeFleet.
Programul Telematics Preferred reduce costul achiziționării și instalării dispozitivelor telematice pe vehicule, prin furnizarea către transportatorii incluși în rețeaua project44 a unor soluții cu discount de gestionare a flotei și canale dedicate de vânzare. În plus, operatorii de transport se pot bucura de soluții pentru gestionarea flotei de ultimă generație, monitorizarea performanței șoferilor și automatizarea fluxului de lucru. Alături de SafeFleet, printre partenerii programului se numără Astrata, Ruptela, Webfleet Solutions și ZF (prin intermediul Transics FMS).
Conform unui studiu intern al project44, lipsa de vizibilitate costă industria transporturilor până la 50 euro per sarcină în efort operațional, generând probleme în planificarea și gestionarea excepțiilor și împiedică eforturile de digitalizare. Pe măsură ce transportatorii se confruntă cu întreruperi în lanțurile de aprovizionare, tehnologia este esențială pentru eficientizare și îmbunătățirea marjelor la fiecare transport.
„project44 continuă să pună bazele celui mai mare ecosistem de transporturi la nivel global bazat pe date. Preffered Telematic Program deschide o nouă cale spre digitalizarea industriei transporturilor rutiere, accelerând eficientizarea și având la bază un software complex de monitorizare a transporturilor”, a declarat Jett McCandless, CEO și fondator al project44.
Operatorii din rețeaua project44 se pot bucura de soluții și reduceri exclusive oferite doar de partenerii aflați în program. O astfel de soluție tehnologică, One-Click Onboarding, accelerează integrările dintre principalele sisteme telematice și platforma globală project44 de vizibilitate a supply chain-ului prin integrare nativă. Acest lucru permite operatorilor să se conecteze printr-un singur click, în loc să se bazeze pe chei API generate manual pentru a stabili conexiuni. One- Click Onboarding reduce timpii de integrare a operatorilor de la săptămâni la secunde și
accelerează timpul de valorificare pentru clienții project44.
Conform Raportului European Fleet Management Market, rata de instalare a sistemelor de gestionare a flotelor în Uniunea Europeană va crește cu până la 14%, ajungând la 17,6 milioane de unități până în 2023. De asemenea, gradul de penetrare în cazul vehiculelor comerciale publice va crește până la 32% în 2023.
De peste 20 de ani, SafeFleet oferă clienților soluții de monitorizare a flotelor prin GPS, plată a taxelor de drum, AMR (Automatic Meter Reading) și plată a parcării cu telefonul mobil. Unul dintre cei mai mari jucători din sud-estul Europei, SafeFleet dispune de un software telematic inovator pe piața machine-to-machine din România, folosit cu succes și de companii din Italia, Polonia, Ungaria și alte țări din zona balcanică.
În prezent, soluțiile SafeFleet sunt utilizate de peste 6.500 de clienți, cu peste 70.000 de device-uri de monitorizare instalate.