Compania SAP, desemnată cel mai valoros brand din Europa

Compania SAP SE, lider mondial pe piaţă de soluţii software de business şi tehnologie, cu o valoare de piaţă de peste 33 miliarde de euro, s-a clasat pe primul loc în topul celor mai valoroase 10 brand-uri din Europa Continentală, respectiv pe locul 24 în topul celor mai valoroase 100 de brand-uri globale, în 2015, au anunţat, joi, reprezentanţi ai multinaţionalei.
Economica.net - joi, 04 iun. 2015, 10:22
Compania SAP, desemnată cel mai valoros brand din Europa

SAP a înregistrat o creştere cu aproape 300% a valorii de brand în perioada 2006 – 2015, plasându-se astfel în topul companiilor cu cele mai mari creşteri în ultimii 10 ani, potrivit clasamentului BrandZ Top 100 Most Valuable Global Brands, realizat de agenţia de cercetare Millward Brown.

SAP ocupă cea mai mare poziţie dintre brandurile cu sediul în Europa continentală (înaintea Deutsche Telecom, BMW şi Louis Vuitton), valoarea brand-ului crescând cu 5% faţă de anul trecut până la 33,9 miliarde de euro. În topul celor mai valoroase 100 de brand-uri globale, SAP ocupă poziţia 24, aflându-se înaintea unor nume precum American Express, Oracle sau Twitter.

În ceea ce priveşte categoria ‘Tehnologie’, SAP se situează pe locul 8 între primele 20 de companii la nivel mondial, depăşind brand-uri precum LinkedIn, Adobe şi Intel. În comparaţie, Oracle s-a clasat anul acesta pe locul 10, cu o valoare a brand-ului de 19,2 miliarde de dolari şi o creştere de 4% faţă de anul anterior.

‘Suntem mândri că eforturile noastre de a furniza cele mai inovatoare soluţii şi servicii şi de a educa pieţele în care activăm în vederea adoptării celor mai noi tehnologii, precum cloud-ul, au condus încă o dată la poziţionarea SAP în topul celor mai valoroase brand-uri, atât în Europa, cât şi în lume’, arată Valentin Tomşa, Director General SAP România, într-un comunicat remis AGERPRES.

În cadrul raportului BrandZ Top 100 Most Valuable Global Brands sunt recunoscute şi progresele SAP în ceea ce priveşte tranziţia către cloud, dar şi performanţele înregistrate de suită SAP S/4HANA, lansată anul acesta.

SAP este cotată la NYSE, cu indicativul SAP. SAP ajută peste 291.000 de clienţi să gestioneze profitabil operaţiunile şi resursele, să se adapteze continuu şi să crească sustenabil.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...