Compania Solaris a câștigat un contract de aproape 60 de milioane de lei pentru livrarea a 16 autobuze electrice către Primăria Craiova

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a semnat, marţi, cu firma Solaris din Polonia, contractul de 57.536.000 lei, fără TVA lei, pentru furnizarea celor 16 autobuze electrice destinate transportului, informează Agerpres.
Economica.net - mar, 28 apr. 2020, 14:15
Compania Solaris a câștigat un contract de aproape 60 de milioane de lei pentru livrarea a 16 autobuze electrice către Primăria Craiova

„Astăzi am semnat contractul de achiziţie pentru cele 16 autobuze electrice. Este vorba de un program de finanţare European – MOTRIC 1, depus în afara sumei alocate către Primăria Craiova şi pentru care, iniţial, am primit o finanţare de doar 25%, iar de curând, am primit finanţare de 98%. Astfel, contribuţia noastră va fi de doar 320.000 euro. Câştigătorul licitaţiei pentru livrarea celor 16 autobuze electrice este compania Solaris Bus and Coach SA din Polonia”, a spus Genoiu, într-o conferinţă de presă.

Primul autobuz – prototip va ajunge la Craiova în ianuarie 2021, urmând ca din februarie 2021 să fie furnizate, lunar, autobuzele electrice.

„Sunt autobuze de ultimă generaţie, cu sistem încălzire şi de răcire cu aer condiţionat, echipament Wi-Fi, sistem management trafic, sistem audio-video informare călători, sistem numărare călători, sistem supraveghere video cu 7 camere, prize USB pentru încărcare diverse dispozitive. Autobuzele vor intra pe 3 trasee de pe raza municipiului, care sunt deja stabilite!”. a mai spus primarul Craiovei.

Proiectul presupune livrarea a 16 autobuze electrice şi instalarea a 16 staţii de încărcare lentă şi 4 staţii de încărcare rapidă pentru acestea, precum şi semaforizarea şi includerea în sistemul actual de management al traficului a 5 intersecţii de pe traseele de autobuz. Autobuzele trebuie să aibă o lungime de minim 17,5 metri şi maxim 18,75 metri, o capacitate de minim 100 călători, o viteză maximă de 70 km/h, trebuie să fie dotate cu sistem încălzire şi de răcire cu aer condiţionat, echipament Wi-Fi, sistem management trafic CGMT, sistem audio-video informare călători, sistem numărare călători, sistem supraveghere video cu minim 7 camere, prize USB pentru încărcare device-uri pasageri.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...