Compania Spanghero este închisă de vineri dimineaţa; angajaţii sunt în stare de şoc

Activitatea la fabrica grupului francez de procesare a cărnii Spanghero, din Castelnaudary (sudul Franţei), este închisă de vineri dimineaţa, în urma suspendării autorizaţiei sanitare a companiei, considerată principalul responsabil în cazul fraudei privind carnea de cal, relatează publicaţia franceză La Depeche.
Economica.net - vin, 15 feb. 2013, 12:16
Compania Spanghero este închisă de vineri dimineaţa; angajaţii sunt în stare de şoc

Cei peste 300 de angajaţi sunt în stare de şoc şi oscilează între neîncredere şi furie: neîncredere, în faţa acuzaţiilor că firma lor şi-a înşelat în mod deliberat clienţii prin furnizarea de carne de cal în loc de carnea de vită; şi mânie împotriva unui guvern care a cerut acţiuni radicale împotriva companiei.

În cursul zilei de vineri urmează să aibă loc o şedinţă extraordinară la nivelul întreprinderii pentru a permite angajaţilor să-şi exprime sentimentele şi să asculte explicaţiile conducerii, care a protestat din nou vineri dimineaţă, susţinându-şi nevinovăţia.

Aceste reacţii au loc în contextul în care, joi, guvernul de la Paris a indicat clar Spanghero drept principalul responsabil în scandalul cărnii de cal prezentă în produse alimentare ce ar fi trebuit să conţină carne de vită.

Pe de altă parte, postul de radio Europe 1 citează mărturia lui Alain, un angajat care lucrează de 15 ani la Spanghero. „Sunt mari escroci”, susţine bărbatul, adăugând că suspecta de vreo 3-4 luni conducerea de practici dubioase.

Potrivit lui Alain, deşi compania-mamă, grupul basc Lur Berri, „este curată”, negociatorul trimis în România şi directorul comercial al Spanghero sunt complici în această afacere. „Nu s-au găsit niciodată dovezi. Am discutat despre asta în fiecare zi şi am ajuns la concluzia că nu sunt curaţi”, a precizat el. „Noi o să ajungem în stradă şi ei ce riscă?”, se întreabă Alain. „Sper să ajungă la închisoare”, adaugă bărbatul.

Te-ar mai putea interesa și
Aviația israeliană a început să intercepteze în afara Israelului drone trimise de Iran
Aviația israeliană a început să intercepteze în afara Israelului drone trimise de Iran
Avioane de vânătoare ale Forțelor aeriene israeliene au început să intercepteze în afara teritoriului Israelului unele dintre cele peste 100 de drone lansate de Iran vineri dimineață ca......
Portughezii de la EDP inaugurează cel mai mare parc solar al lor din România, în Timiș
Portughezii de la EDP inaugurează cel mai mare parc solar al lor din România, în Timiș
EDP, prin intermediul EDP Renewables, a inaugurat centrala fotovoltaică Albina din județul Timiș și a ajuns la o capacitate ...
Cât este pensia medie lunară în primele trei luni din 2025 şi cu cât a crescut faţă de primul trimestru din 2024
Cât este pensia medie lunară în primele trei luni din 2025 şi cu cât a crescut faţă de primul trimestru din 2024
Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut, în primul trimestru din 2025, comparativ ...
Anunţ din Iran după atacul Israelului
Anunţ din Iran după atacul Israelului
Ministrul de externe iranian Abas Araqchi a declarat vineri că ţara sa are "dreptul legitim" de a răspunde la bombardamentele ...