Compania suedeză fintech Klarna a ajuns să valoreze 46 de miliarde de dolari

Compania suedeză fintech Klarna a obţinut 639 de milioane de dolari de la un grup de investitori conduşi de Vision Fund II al celor de la SoftBank, ceea ce-i majorează valoarea la aproximativ 46 de miliarde de dolari, mai mult decât a unor bănci importante din regiune, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - joi, 10 iun. 2021, 18:13
Compania suedeză fintech Klarna a ajuns să valoreze 46 de miliarde de dolari

Klarna, care permite cumpărătorilor să facă achiziţii online prin intermediul partenerilor săi comerciali şi să le achite în tranşe prin sistemul „buy now, pay later” (cumperi acum, plăteşte mai târziu – BNPL), a devenit în martie cel mai valoros startup din Europa, după ce a încheiat o rundă de investiţii de un miliard de dolari, sumă care a majorat evaluarea firmei suedeze la 31 de miliarde de dolari.

Actuala rundă a fost condusă de SoftBank, la care s-au alăturat investorii existenţi, cum ar fi Adit Ventures, Honeycomb Asset Management şi WestCap Group.

Alţi investitori ai Klarna sunt Sequoia Capital, NorthZone, Silver Lake, Dragoneer, Permira, Commonwealth Bank of Australia, Bestseller Group, Ant Group, rapperul Snoop Dogg, BlackRock şi Fondul suveran de investiţii din Singapore – GIC.

Compania condusă de Sebastian Siemiatkowski este printre cei mai mari jucători globali pe segmentul BNPL, cu peste 90 de milioane utilizatori globali activi, fiind procesate două milioane de tranzacţii pe zi.

Alături de rivalele cum ar fi Affirm şi Afterpay, grupul suedez a beneficiat de majorarea cererii, după ce pandemia a stimulat cumpărăturile online.

Klarna, înfiinţată în 2005, a avut nevoie de opt ani pentru a ajunge la o evaluare de un de miliard de dolari, dar după ce a atins 5,5 miliarde de dolari, a avut nevoie de mai puţin de 12 luni să se apropie de 50 de miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...