Compania TAROM a fost certificată ISO
Potrivit comunicatului, certificatul i-a fost înmânat directorului general TAROM, Christian Heinzmann, de către Thomas Buschel – director general TUV Akademia/ reprezentantul conducerii TUV Thuringen, şi de Andreas Drechsel – directorul Organismului de certificare TUV Thuringen.
‘Procesul de certificare a reprezentat un efort pe parcursul unui an, pentru a dezvolta proceduri şi instrucţiuni care să completeze documentaţia existentă, deja pusă în aplicare de câţiva ani. Sunt foarte mândru pentru că, împreună cu echipa TAROM, am finalizat cu bine şi acest proces de recunoaştere a calităţii serviciilor noastre, ale căror obiective se reflectă în satisfacerea aşteptărilor clientului’, a declarat Christian Heinzmann.
ISO 9001 (ISO 9001:2008) este standardul cu cea mai largă răspândire şi aplicare în ceea ce priveşte asigurarea îndeplinirii condiţiilor de calitate ale bunurilor şi serviciilor pe care un furnizor le livrează clienţilor săi.
TÜV Thüringen, organism de certificare internaţional, una dintre societăţile de top la nivel mondial în domeniul certificării sistemelor de management, a examinat conformitatea Sistemului de Management al Calităţii implementat în cadrul TAROM corespunzător cerinţelor standardului ISO 9001:2008.
Compania TAROM a fost înfiinţată în 1954, iar din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA), iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).