Bogdan Lucian Crăciunaș și-a început cariera în 2007 și a acumulat o importantă experiență profesională în cadrul a două companii de audit financiar din Big 4. Înainte de a se alătura echipei TeraPlast, el a ocupat poziția de director economic al producătorului de medicamente Terapia, parte din grupul Sun Pharmaceutical Industries.
Bogdan Crăciunaș este membru al Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR) și al Association of Chartered Certified Accountants (ACCA) din Glasgow, Marea Britanie, din 2014.
În noua sa funcție, Bogdan Crăciunaș va colabora îndeaproape cu directorul general Alexandru Stânean pentru a continua dezvoltarea și succesul TeraPlast prin integrarea companiilor nou achiziționate precum și pentru noi dezvoltări în România și străinătate.
„Sunt onorat de oportunitatea de a mă alătura echipei executive a unei companii de anvergura și vizibilitatea TeraPlast. Am acceptat această provocare atât datorită dinamismului și a proiectelor ambițioase ale întregului Grup TeraPlast, cât și datorită echipei extrem de puternice, cu o viziune clară asupra viitorului companiei. Mă identific cu valorile companiei și îmbrățișez această nouă provocare din carieră cu mult optimism și motivare”, a declarat Bogdan Crăciunaș.
„Suntem încântați să îl avem pe Bogdan alături de noi. Experiența sa în domeniul industrial și abilitățile sale în domeniul financiar vor aduce un aport semnificativ echipei noastre executive. Suntem încrezători că împreună vom atinge noi obiective ambițioase”, a declarat Alexandru Stânean.
Grupul TeraPlast este cel mai mare procesator de polimeri din Europa de sud-est. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack, Palplast Moldova, companiile Grupului Wolfgang Freiler și Somplast.
Din 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell și în indicii MSCI Frontier IMI (Investable Market Index).