Compania ucraineană Naftogaz vrea să încheie acorduri de stocare de gaze cu traderii germani

Naftogaz, cea mai mare companie de petrol şi gaze din Ucraina, intenţionează să încheie noi acorduri cu traderii străini pentru a creşte cantităţile de gaze naturale depozitate la facilităţile subterane din Ucraina, a declarat joi pentru Reuters directorul general de la Naftogaz, Oleksiy Chernyshov.
AGERPRES - joi, 18 ian. 2024, 15:55
Compania ucraineană Naftogaz vrea să încheie acorduri de stocare de gaze cu traderii germani

Prezent la Forumul de la Davos, Oleksiy Chernyshov, a spus că poartă discuţii cu mai multe companii germane din energie, inclusiv cu RWE şi Uniper, şi de asemenea intenţionează să facă o vizită în Germania, în luna martie, pentru a-şi prezenta oferta clienţilor.

„Am putea atrage jucători importanţi în Ucraina, chiar şi în timp de război….Ne aşteptăm ca firmele germane să fie interesate”, a spus Chernyshov.

Directorul Naftogaz a precizat că principala îngrijorare a clienţilor rămâne securitatea, în condiţiile în care se apropie momentul în care se vor împlini doi ani de la debutul invaziei ruseşti.

Ucraina a spus că este pregătită să pună la dispoziţie până la jumătate din capacitatea depozitelor sale subterane de gaze, care se ridică la 30 de miliarde de metri cubi, pentru a fi utilizată de către traderii din străinătate. Utilizatorii non-rezidenţi au depozitat deja aproximativ 2,5 miliarde metri cubi de gaze în facilităţile de depozitare din Ucraina.

Anul trecut mai mulţi traderi consultaţi de Reuters au declarat că traderii europeni au început să stocheze gaze naturale în Ucraina pentru a profita de preţurile scăzute şi capacităţile disponibile acolo, indiferent de riscurile ridicate de războiul cu Rusia.

În februarie 2022, Rusia a lansat o invazie în Ucraina iar forţele Mosocovei au ocupat porţiuni mari din sudul şi estul Ucrainei. Analiştii sunt de părere că luptele nu vor înceta prea curând.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
Compania bulgară International Armored Group (IAG) a început să producă vehicule blindate la noua sa uzină construită la Burgas, a informat compania într-un comunicat de presă transmis......
ANM vrea să cumpere software și sisteme informatice. Are 11,2 milioane de lei pentru tranzacție
ANM vrea să cumpere software și sisteme informatice. Are 11,2 milioane de lei pentru tranzacție
 Administrația Națională de Meteorologie (ANM) alocă 11,2 milioane lei, fără TVA, pentru achiziția de pachete software ...
Junta militară birmană: 1.002 de oameni au fost uciși, 2.376 au fost răniți și 30 dispăruți ca efect al cutremurului
Junta militară birmană: 1.002 de oameni au fost uciși, 2.376 au fost răniți și 30 dispăruți ca efect al cutremurului
Junta militară birmană a declarat sâmbătă că un total de 1.002 de oameni au fost uciși, 2.376 au fost răniți și ...
Ambasada SUA din Siria avertizează asupra riscului atacurilor din zilele următoare, la sfârșitul Ramadanului
Ambasada SUA din Siria avertizează asupra riscului atacurilor din zilele următoare, la sfârșitul Ramadanului
Ambasada SUA în Siria și-a avertizat cetățenii cu privire la un risc crescut de atacuri în zilele următoare, în timpul ...