Compania ungară de stat Magyar Posta vrea să cumpere Poşta Română

Economica.net
27 02. 2013
posta_romana_84320300_22431500_37027200

Ministerul pentru Societatea Informaţională, care deţine 75% din capitalul social al Poştei Române, a publicat luni anunţul de privatizare, prin care va fi vândută o participaţie de 51% la companie.

Ofertele pentru privatizarea Poştei Române vor fi deschise la 11 aprilie, investitorii interesaţi urmând să facă dovada că dispun de resurse financiare pentru un aport de capital în numerar de minim 150 milioane de euro.

La privatizare pot participa doar firme, individual sau în consorţiu, care îndeplinesc mai multe criterii de precalificare.

 Astfel, vor fi admişi numai investitorii care nu au participat cu oferte trucate şi/sau neserioase într-un proces de privatizare, şi/sau nu au retras sau revocat oferta declarată câştigătoare într-un proces de privatizare, şi/sau nu au refuzat să încheie contractul de privatizare.

De asemenea, pot participa doar firmele care nu au înrăutăţit în mod vădit situaţia economică şi financiară a unor firme în care au devenit acţionari majoritari în urma unui proces de privatizare prin neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a obligaţiilor asumate prin contractul de privatizare.

În plus, sunt admise doar firmele care nu au avut contracte de privatizare reziliate din culpa acestora.

Alt criteriu de precalificare este inexistenţa datoriilor către bugetul de stat.

Procesul de selecţie a investitorului se realizează prin metoda licitaţiei cu ofertă în plic, combinată cu metoda licitaţiei cu strigare, precedată de negocieri desfăşurate pe bază de oferte preliminare şi neangajante depuse de potenţialii investitori.

Privatizarea Poştei Române se va realiza prin metoda majorării de capital social cu aport de capital privat în numerar prin dobândirea de către un nou investitor a unui pachet de acţiuni reprezentând 51% din capitalul social al operatorului.

Fondul Proprietatea deţine 25% din capitalul social al Poştei.

Pentru etapa a doua a procesului de selecţie, ofertanţii precalificaţi vor depune dovada achitării taxei de participare în cuantum de 5.000 de euro, documentele de participare, precum şi instrucţiunile comunicate ulterior ofertanţilor precalificaţi şi ofertele finale ferme.

Ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, a declarat săptămâna trecută că peste 10 investitori s-au arătat interesaţi de privatizarea Poştei.

Compania este cel mai mare operator de profil şi are o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poştale. În 2011, cifra de afaceri a CNPR a scăzut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, iar pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei. Compania avea la sfârşitul anului 2011 datorii totale de 556,9 milioane de lei, iar numărul mediu de salariaţi scăzuse cu peste 2.500, la 32.124 de persoane.