Compania VeroTherm investește în trei fabrici noi pentru producția de polistiren și mortare uscate

15 02. 2023
Fabrica VeroTherm_2

Prin această investiție, VeroTherm are ca obiectiv extinderea zonei de acoperire pe plan local, dar și capacitatea de a livra pe plan extern. În prezent, Verotherm deține două fabrici în Râmnicu Vâlcea, unde produce și comercializează polistiren și mortare uscate, atât sub sigla proprie VeroTherm, cât și sub marcă privată.

În 2022 cifra de afaceri a companiei a crescut cu 20% față de anul precedent și a atins o valoare de aproximativ 12 milioane de euro, în timp ce profitul operaţional net a ajuns la aproape un 1 milion de euro. Totodată, compania a investit în 2022 peste 1 milion de euro în utilaje noi, dar și în proiecte de eficientizare energetică.

„Rezultatele bune pe care le-am înregistrat în ultimii ani ne încurajează să investim în dezvoltarea capacității de producție pentru a putea raspunde cererii de pe plan local, dar și pentru a acoperi o zonă cât mai mare de distribuție. Momentan, cu facilitățile de producție și distribuție existente, acoperim o rază de circa 400 de Km în România. Pe lăngă dezvoltarea la nivel local, scopul nostru este să mărim și capacitatea de a exporta. În prezent facem livrări în Bulgaria, Franța și Italia. Ne dorim ca VeroTherm să aibă o creștere sustenabilă și din acest motiv suntem foarte atenți la tot ce înseamnă investiții în calitate, eficiență și inovație. Pentru anul 2023 ne-am bugetat o investiție de aproximativ 5 milioane de euro”, a declarat Vicențiu Mocanu, director general VeroTherm.

Pe lângă facilitățile de producție, compania VeroTherm deține și flotă proprie de camioane cu capacităţi de la o tonă şi jumătate până la 24 de tone şi intenţionează să achiziţioneze anul acesta alte camioane noi.

VeroTherm colaborează cu distribuitori mari precum: Arabesque, Maxbau, Erbașu, Damila ș.a.
Compania VeroTherm este activă pe piața locală din anul 1998. Fabrica din Râmnicu Vâlcea are în prezent o capacitate de producţie de 750.000 de metri cubi de polistiren şi de 100.000 de tone de mortare uscate pe an. Odată cu deschiderea fabricilor de lângă București, VeroTherm își va dubla capacitatea de producție.

Compania deține afaceri și pe segmentul rezindențial. VeroTherm a începutt acum câțiva ani proiectul rezindențial Verotherm Villas din Craiova, cu o investiție ce atinge valoarea de 40 de milioane de euro.

 

VeroTherm este o companie cu capital 100% românesc, înființată în 1998 la Râmnicu Vâlcea. În 2007, societatea a devenit franchisa LEM’S pentru brandul de mobilă LEMET. Din anul 2015, VeroTherm produce și comercializează polistiren și mortare uscate sub sigla proprie VeroTherm precum și sub marca privată. VeroTherm deține facilitățile de producție în Râmnicu Vâlcea: o hală de peste 8000 mp și o platformă industrială de aproximativ 20.000 mp, unde își desfășoară activitatea cele două fabrici de producție, precum și un parc auto propriu.