Compania Walt Disney va concedia aproximativ 28.000 de angajaţi în SUA

Economica.net
30 09. 2020
walt_disney_10333100

Decizia a fost determinată de „impactul prelungit al COVID-19 asupra afacerii noastre, inclusiv reducerea capacităţii în parcuri care are legătură cu distanţarea fizică şi incertitudinile referitoare la durata pandemiei”, a explicat într-un comunicat de presă compania.

Walt Disney şi-a redeschis toate parcurile, cu excepţia Disneyland-ului din California.

Aproximativ două treimi din angajaţii care vor fi disponibilizaţi sunt lucrători cu jumătate de normă, conform sursei citate. La 31 decembrie, numărul total al angajaţilor companiei era de 223.000 de persoane.

În perioada aprilie – iunie, veniturile companiei din activităţile realizate în parcuri şi evenimente au scăzut cu 85%, la 983 de milioane de dolari. În aceeaşi perioadă, compania a încasat în total 11.8 miliarde de dolari, mai puţin de jumătate decât anul trecut.