Compania WDP emite obligaţiuni de 50 mil.euro pentru proiecte logistice, inclusiv în România

Economica.net
18 03. 2013
money-euro_00250933_34767700

Obligaţiunile au maturitatea în 2020 şi un randament anual brut de 3,82%, iar fondurile vor fi utilizate pentru finanţarea planului de extindere pe care compania îl are în vedere pentru perioada 2013-2016, potrivit unui comunicat al dezvoltatorului.

„Dorim să continuăm creşterea ca mărime şi ca profitabilitate prin extinderea portofoliului mai ales în pieţele principale – Belgia şi Olanda, precum şi în nordul Franţei şi în piaţa de logistică din România, care este în creştere. În acest context, în următorii patru ani, din 2013 până în 2016, WDP ţinteşte să îşi crească portofoliul cu 50% la 1,8 miliarde de euro. Această creştere intenţionăm să o obţinem prin achiziţii şi noi proiecte pe terenurile pe care le deţinem sau pe terenuri noi”, precizează reprezentanţii companiei.

WDP a vândut în toamna anului trecut subsidiara deţinută din Cehia pentru a se concentra pe piaţa din vestul Europei, dar şi pe cea românească.

Compania deţine un proiect logistic şi industrial din România în localitatea Oarja, în apropiere de Piteşti, cu o suprafaţă închiriabilă de 7.000 metri pătraţi, ocupată integral de divizia italiană a companiei germane Röchling-Automotive. Compania mai deţine terenuri în România totalizând aproape 861.000 de metri pătraţi, pe care vrea să construiască parcuri de retail. Terenurile sunt situate în apropierea autostrăzilor spre Constanţa şi Piteşti, precum şi lângă drumul naţional spre Ploieşti.

Activele din România erau estimate la finele anului trecut la 25 milioane de euro, reprezentând 2% din portofoliul companiei.

Dezvoltatorul belgian a intrat pe piaţa din România în anul 2007, prin lansarea subsidiarei WDP Development, în parteneriat cu Jeroen Biermans.

WDP este cel mai mare operator de pe piaţa belgiană a proprietăţilor semi-industriale, concentrându-se asupra construcţiei de spaţii logistice, având în portofoliu proprietăţi care totalizează circa 900.000 de metri pătraţi în 70 de locaţii din Belgia, Olanda, Franţa şi Cehia.

Compania este listată pe bursa Euronext Bruxelles din 1999 şi are o capitalizare de peste 500 milioane de euro. În anul 2004, WDP a fost listată, de asemenea, la Euronext Paris.