Compania Workshop Doors, parte a grupului Roca Industry, a luat trei credite de la First Bank în valoare de 21,4 milioane de lei
Aceste facilități vor fi utilizate de Workshop pentru refinanțarea împrumuturilor bancare contractate anterior de la alte instituții bancare (13,9 milioane de lei), precum și pentru finanțarea capitalului de lucru necesar desfășurării activității curente (7,5 milioane de lei).
Workshop a garantat facilitățile de credit cu bunuri mobile și imobile. La rândul sau, ROCA Industry a emis în favoarea băncii câte o garanție corporativă pentru fiecare facilitate de credit în parte.
Compania Workshop Doors, prezentă pe piața ușilor de interior începând cu anul 2009, operează cu două facilități de producție, situate în Reghin și Petelea, județul Mureș. Societatea a intrat în portofoliul Roca Industry în două etape. În februarie 2024, Roca a finalizat tranzacția prin care a preluat un pachet de 70% dintre acțiunile Workshop Doors, pentru suma de 30 de milioane de lei, iar în octombrie a preluat și restul de 30%.