Companie chineză de echipamente pentru industria fotovoltaică ia în calcul propriile investiții în parcuri fotovoltaice în România

13 10. 2024
kenderessy solax_edited

Un representant al companiei chineze SolaX, producător de invertoare și de baterii, prezent la târgul Energy Expo, a făcut o declarație suprinzătoare – producătorii de echipamente pentru industria fotovoltaică din China ar putea investi ei în noi parcuri fotovoltaice, perntru a crește ritmul instalărilor.

Robert Kenderessy, Regional Sales Manager Balkans Area la SolaX, a făcut, la una dintre conferințele din cadrul Energy Expo, o radiografie destul de dură a pieței, așa cum evoluează ea acum.

“S-o luăm pe scurt, avem un target RePower EU pâna în 2027, de 11.4 GW. Mi se pare ca suntem cam departe de cifre. Avem undeva la 3.5 – 3.8 GW (capacitate totală în fotovoltaic- n.red.), am auzit că s-au mai pus înca 300 MW anul ăsta. Adică, hai să ne uităm puțin la Ungaria – 5.8 GW. Germania, 124 GW. Suntem departe. Multe țări s-au oprit din instalari, își întăresc rețeaua acum. Evident, România este, în momentul de față, cel mai important punct pentru investiții fotovoltaice, atât ca producători (de echipamente – n.red.), cât și investitori. Investitorii s-au oprit. De ce? Nu este o lege curată, nu este o investiție rentabilă și, bineinteles că toată lumea dorește doar să vândă un teren și vrea să facă un bănuț. Avem 80 GW în asteptare. 80 GW! ATR-uri deschise”, a spus Robert Kenderessy.

Ca atare, reprezentantul SolaX spune că poate ar fi cazul ca firmele chinezești – care de altfel domină copios lanțul de aprovizionare al energiei solare, să se implice ele în realizarea de proiecte fotovoltaice, dacă investitorii în proiecte nu se mișcă suficient de repede

“Noi ne uitam, ca si producatori din China pe parte de invertoare și pe parte de stocare, evident, cum ne impiedicam în propriile picioare. Statul nu ajuta suficient. Investitorul vrea, dar nu poate. Deci, practic, suntem intr-o asteptare.  La un moment dat, automat – eu spun ca anul viitor – se vor porni, intr-adevar, toate. Cel putin acei 5-10 % din cei 80 GW, se vor porni.

Eu spun că trebuie să ne punem pe treabă, să fim atenți cum s-o facem, să ne uităm ce mai fac și alte țări, sa invatam de la cei care deja au trecut prin asta și să începem să ne punem pe treabă. Noi producatorii, toti care suntem aici și dorim să facem treaba, ne uităm deja să și investim noi. Sunt companii, ca si noi, care suntem listati la bursa din Shenzhen, si nu este o problema să ne gandim să investim noi în proiecte. Deci, daca se pune problema de genul ăsta, noi deja ne uitam și la o variantă urmatoare. Hai să ajutam noi, atunci, să se facă (proiectele – n.red.)!”.

Fondată în 2012, SolaX Power este o companie internațională de tehnologie care integrează producția, vânzările și serviciile într-o singură soluție, potrivit propriei descrieri. SolaX Power a primit autorizații pentru peste 100 de brevete naționale de la înființare, inclusiv peste 30 de brevete de invenție. Produsele SolaX au primit până acum peste 500 de certificări internaționale. A devenit o corporație multinațională cu peste 2.000 de angajați. Cu sediul central în Hangzhou, China și filiale în Olanda, Germania, Regatul Unit, Australia, Japonia și SUA, SolaX vinde produse în peste 80 de țări, potrivit datelor de pe site-ul prorpriu.