Companii din SUA, Franţa şi Canada, interesate de cooperarea în domeniul nuclear civil cu Nuclearelectrica – ministrul Energiei

Companiile Fluor Corporation (USA), Sargent & Lundy (USA), SNC Lavalin (Canada) şi Framatome (Franţa) vor explora oportunităţi de cooperare în domeniul nuclear civil, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea reactoarelor nucleare tradiţionale, cât şi avansate, cu Nuclearelectrica, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe pagina sa de Facebook.
AGERPRES - joi, 27 oct. 2022, 09:15
Companii din SUA, Franţa şi Canada, interesate de cooperarea în domeniul nuclear civil cu Nuclearelectrica - ministrul Energiei

„Secretarul pentru Energie Jennifer Granholm este o susţinătoare a dezvoltării şi inovării în domeniul energiei, inclusiv în România. Astăzi (miercuri – n. r.), în marja conferinţei Internaţională Ministerială pentru Energie Nucleară în Secolul 21, am participat împreună cu Jennifer Granholm şi cu Jonathan Wilkinson, ministrul Resurselor Naturale, din Canada, la un anunţ foarte important pentru dezvoltarea programului nuclear civil din ţara noastră: companiile Fluor Corporation (USA), Sargent & Lundy (USA), SNC Lavalin (Canada) şi Framatome (Franţa) vor explora oportunităţi de cooperare în domeniul nuclear civil, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea reactoarelor nucleare tradiţionale, cât şi avansate, cu Nuclearelectrica (România)”, a scris ministrul, care participă în aceste zile, la Washington, la conferinţa organizată de IAEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică).

El a subliniat că aceste patru companii sunt furnizori de top la nivel mondial de tehnologie nucleară şi inginerie, achiziţii şi management al construcţiilor şi „aduc cunoştinţe de neegalat în furnizarea de energie nucleară de clasă mondială în siguranţă şi în siguranţă, iar parteneriatul cu SNN demonstrează experienţa şi profesionalismul în domeniul nuclear pe care îl deţine România”.

„Prin aceste parteneriate ne vom atinge şi ţintele de decarbonare şi, totodată, vom întări independenţa şi securitatea energetică, foarte importante în actualul context geopolitic. Prin cooperare vom demonstra că nu permitem ca energia să fie folosită ca armă politică. Parteneriatul dintre România – SUA – Canada şi Franţa va aduce noi oportunităţi pentru viitorul energiei nucleare, aşa cum spune şi motto-ul conferinţei ‘Atoms for peace and Development'”, a adăugat şeful de la Energie.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...