Au fost desființate 15 companii municipale, vor rămâne „vreo șase” – Nicușor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că până în prezent au fost desfiinţate 15 companii municipale şi că mai există zece societăţi, iar dintre acestea ar putea fi menţinute "vreo şase", potrivit Agerpres.
AGERPRES - lun, 21 aug. 2023, 20:31
Au fost desființate 15 companii municipale, vor rămâne

„Am găsit 25 de companii. Am desfiinţat 15 şi am pierdut 4.100 de oameni. (…) În momentul de faţă sunt zece şi din astea zece probabil că o să rămână vreo şase. Adică nu se pune problema să desfiinţezi STB, Termoenergetica, Trustul de Clădiri cu care faci nişte lucrări. Energetica, tot aşa, face lucrări. Compania de Parcări.. mai e o discuţie. Numai că au fost aşa de multe lucruri de făcut, încât cele care erau cât de cât echilibrate, am păstrat funcţionarea serviciului”, a spus el, pentru B1Tv.

În ce priveşte taxa de parcare, edilul general a subliniat că aceasta a fost stabilită pentru a încuraja transportul public, nu pentru a creşte încasările Primăriei.

„Cam 1,5 milioane lei pe lună primeşte Primăria, în condiţiile în care dăm peste 100 de milioane pe subvenţia de transport public. Toată zona centrală şi zona de nord, care sunt cele mai circulate, au împreună cam 80.000 – 90.000 de locuri de parcare, care până acum au fost gratuite toate. Noi am reuşit să inserăm pe teren peste 20.000. Şi în zonele în care am inserat se vede, pentru că găseşti loc de parcare şi e mai fluent. Şi vrem să ajungem la acele 80.000 – 90.000. Proiectate avem 35.000. Mergem cu o oarecare viteză ca să civilizăm zona centrală. Îndemnăm oamenii să folosească transportul public”, a declarat Nicuşor Dan.

Pe de altă parte, el a spus că până în prezent au plecat „cam 80%” dintre angajaţii pe care în timpul campaniei electorale i-a acuzat că fac parte din „caracatiţa” care conducea Primăria Capitalei, în timpul fostei administraţii.

„Ştiţi că am venit în campanie cu o caracatiţă. Cam 80% au plecat din oameni”, a spus Nicuşor Dan.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...