Companii

Încă o încercare pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă: 30 iunie, noul termen de finalizare a negocierilor cu chinezii

Negocierile dintre Nuclearelectrica şi compania chineză China General Nuclear Power Corporation (CGN) privind construcţia în sistem de parteneriat public privat a reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă, care s-au blocat la finalul anului trecut, vor fi reluate. 30 iunie este noul termen pâna la care statul român şi investitorii chinezi trebuie să se pună de acord asupra condiţiilor în care vor putea fi construite cele două reactoare, o investiţie de 6,4 miliarde de euro care va fi recuperată în mare parte de la consumatorii români de energie electrică. Este nevoie de acordul Guvernului.

Încă o încercare pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă: 30 iunie, noul termen de finalizare a negocierilor cu chinezii
Un fost director al lui Comănescu, patronul GSP, pus de Guvern să supravegheze platformele marine din Marea Neagră

Roşiile româneşti din soiul creat în anii 80 şi resuscitat de retailerul german Lidl vor ajunge în magazine în iulie

Dezvoltatorii imobiliari vin cu proiecte mixte, ca alternativă la marile cartiere de dormit

Taximetriştii din Bucureşti, război total cu online-ul. După Uber, COTAR a dat în judecată Clever Taxi şi Star Taxi

Nestle elimină 300 de locuri de muncă în Marea Britanie şi mută producţia în Polonia

Serviciile de curăţenie pe tronsoane de autostrada Ilia - Remetea Mare şi A6 Lugoj - Tipari vor fi realizate de o firmă românească

Serviciile de curăţenie pe tronsoane de autostrada Ilia – Remetea Mare şi A6 Lugoj – Tipari vor fi realizate de o firmă românească

Primarul Capitalei somează din nou constructorul pasajului de la Piaţa Sudului să urgenteze lucrările, altfel va fi reziliat contractul

Parlament: Raportul de activitate al SRR pe 2016, respins de comisiile de specialitate

Buget CNAIR 2017: cheltuieli de investiţii de peste 5,055 miliarde de lei

Şeful FP: Numirea membrilor provizorii în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica întârzie listarea

Directorul Institutului Cantacuzino a demisionat

Pierderile financiare cauzate de insolvenţe au ajuns la un nivel maxim istoric - Coface

Pierderile financiare cauzate de insolvenţe au ajuns la un nivel maxim istoric – Coface

Finanţarea extinderii terminalelor de pe aeroportul Otopeni ar putea veni uşor dintr-un potenţial IPO - şeful FP

Finanţarea extinderii terminalelor de pe aeroportul Otopeni ar putea veni uşor dintr-un potenţial IPO – şeful FP

FP: Fondul Suveran de Investiţii va avea capacitatea de a crea oferte publice iniţiale

ACUE: Populaţia va avea surprize în ceea ce priveşte preţul gazelor la toamnă

Gazprom îşi va majora cota de piaţă în UE, după exporturi record în 2016

OMV, E.ON, Engie, Shell şi Wintershall vor finanţa 50% din costurile gazoductului Nord Stream 2

LVMH vrea să cumpere Christian Dior pentru 12 miliarde de euro

Carlos Ghosn exclude o fuziune completă între Nissan şi Mitsubishi

Programul de închidere pentru minele Lupeni şi Lonea urmează să fie prelungit până la finalul anului 2027

Grindeanu despre autostrăzi: Ţinta în 2017 este de 90 de kilometri

Petrom vrea să-şi vândă turbinele eoliene în acest an. Ar dori să primească 100 de milioane de lei

Grindeanu: Joi am o întâlnire cu primele 20 de companii autohtone

Ministrul Transporturilor: Vreau să văd constructori serioşi care lucrează, nu care trag de timp căutând chichiţe prin care să solicite bani

Descoperire în Oltenia: Cea mai mare pungă de gaz a României e şi mai mare

Havrileţ, ANRE: Pagubele provocate companiilor energetice de condiţiile meteo pot fi recunoscute în facturi în caz de forţă majoră

Grupul austriac OMV a dat în judecată statul român, la Paris

Patronatul Investitorilor Autohtoni: inginerii migrează deja din mediul privat la stat, datorită salariilor oferite bugetarilor

Peste 25.000 de locuințe se află în construcție în marile oraşe din România - studiu

Peste 25.000 de locuințe se află în construcție în marile oraşe din România – studiu

Şeful LafargeHolcim a demisionat

Şeful LafargeHolcim a demisionat