Companii

OMC a decis că unele subvenţii americane acordate producătorului de avioane Boeing sunt ilegale

Anumite subvenţii americane acordate constructorului aeronautic Boeing sunt ilegale şi nu sunt conforme cu regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), se arată într-o decizie a unui grup de experţi OMC publicată luni, transmit Reuters şi AFP.

OMC a decis că unele subvenţii americane acordate producătorului de avioane Boeing sunt ilegale
Fost director general, Dumitru Chisăliţă, numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al Romgaz

Groupama a plătit despăgubiri de 37 de mil lei pentru dosarele de daune agricole avizate între septembrie 2015+octombrie 2016

Vicepreşedinte ANAF: Ordinul prin care se suspendă executarea firmelor ce au creanţe la stat va fi publicat în Monitor

Lufthansa a cerut tribunalului să interzică greva piloţilor

Gripa aviară a ajuns în România

Gripa aviară a ajuns în România

O treime dintre companiile din România se promovează prin pliante sau broşuri - sondaj

O treime dintre companiile din România se promovează prin pliante sau broşuri – sondaj

ONRC: Numărul obiectelor de activitate a PFA-urilor şi Întreprinderilor Individuale se va limita din 16 ianuarie

Oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie

CNAIR: Lukoil România a devenit distribuitor autorizat pentru plata rovinietei

GTC a vândut şi ultimul mall construit în România, cel de la Arad. Un teren din Bistriţa este scos la vânzare

Apare o nouă reţea de benzinării, Rottco. Primele 30 de staţii vor fi deschise în această săptămână

Volkswagen investeşte 170 de milioane de euro în Algeria

Managerii din comerţul cu amănuntul şi construcţii estimează o scădere a activităţii economice în sectorul în care activează

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut cu 10,5%, în primele 10 luni

2016, an prost pentru infrastructură: România a devenit ţara inaugurărilor de cioturi de autostrăzi

Draxlmaier vrea să convingă angajaţii să rămână în ţară cu salarii de România şi pachete generoase de beneficii

Pericolele din economia României: Infrastructura tot mai deficitară şi lipsa personalului zădărnicesc măsurile administrative

Ce fură românii din tren: ornamentele de prize, săpun lichid şi hârtie igienică. Dar şi LCD-uri din vagoanele noi

Românii îi bat pe ruşi la benzinării în Republica Moldova. Rompetrol a depăşit Lukoil şi a ajuns lider de piaţă

Buşe: Secţiunea de metrou Râul Doamnei-Eroilor va fi gata probabil în noiembrie 2017. Care e stadiul lucrărilor

Lucrările la metroul din Drumul Taberei au avansat la peste 85%. În ritmul actual, vor fi gata peste un an

Un bucureştean are nevoie de 10 ani pentru achiziţia unui apartament de două camere, faţă de 33 de ani în 2008

eMAG face angajări. Te califici dacă ai cel puţin studii medii

Bonusuri de performanţă de până la 5% din valoarea contractelor pentru constructori care termină autostrăzi înainte de termen

ONRC: 92.567 persoane fizice şi juridice înmatriculate în primele 10 luni, în scădere cu aproape 7% faţă de 2015

Daimler va investi 10 miliarde de euro în vehicule electrice

Lufthansa va anula sâmbătă 137 de zboruri; 30.000 de pasageri vor fi afectaţi

Fiat Chrysler a ales Polonia pentru producerea noilor motoare

Ferrero a redus legăturile cu furnizorul din România, după informaţiile privind asamblarea jucăriilor de către copii

Lego investeşte peste 100 de milioane de euro în prima sa fabrică din Asia localizată în China